Hoţii caută cu fervoare cablurile de curent şi telefonie pentru a le da la fier vechi
lPoliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Sebeş i-au identificat pe H.D., de 21 de ani şi H.D., de 20 de ani, ambii din Sebeş, care au sustras săptămâna trecută dintr-o hală a unei societăţi comerciale din Sebeş un cablu electric în valoare de 500 de lei. Cercetările sunt continuate faţă de cei doi suspecţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pentru recuperarea prejudiciului şi stabilirea întregii lor activităţi infracţionale.
lPoliţiştii din Ocna Mureş i-au prins pe principalii suspecţi care în nopţile de 20/21 şi 23/24 martie au furat cablu telefonic subteran, din canale situate pe străzile Avram Iancu şi Andrei Mureşanu din localitate. Aceştia sunt 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, patru din Ocna Mureş şi unul din municipiul Hunedoara. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.
lAgenţii Postului de Poliţie Roşia Montană, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Abrud, au prins în flagrant 6 persoane, între care şi un minor în vârstă de 14 ani, toţi din comuna Roşia Montană. Aceştia sustrăgeau cabluri de alimentare cu energie electrică de pe tronsonul de alimentare Sector Aprăbuş – Uzină Gura Roşiei, aparţinând unei societăţi comerciale din Roşia Montană. Cercetările sunt continuate faţă de suspecţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Nicoleta I. TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]
FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”
Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]