Habemus buget! La a doua „strigare”, bugetul municipiului Alba Iulia a fost VOTAT
Habemus buget! La a doua „strigare”, bugetul municipiului Alba Iulia a fost VOTAT
Bugetul Municipiului Alba Iulia a intra pentru a doua oară la vot, în cursul zilei de luni, 6 februarie, într-o ședință de îndată a Consiliului Local.
De data aceasta propunerea a fost votată de consilierii locali cu o majoritate covârșitoare.
Reamintim că prima propunere de buget a primit vot negativ în ședința din 30 ianuarie. Au fost 12 voturi împotrivă și doar 9 voturi pentru, consilierii locali ai PSD și PNL votând împotrivă.
Gabriel Pleșa a mai declarat în urmă cu câteva zile pentru ziarulunirea.ro că proiectul care urmează să fie votat luni nu a suferit decât unele mici modificări, în urma consultării consilierilor locali ai orașului.
„Astăzi, în cadrul unei ședințe de îndată a Consiliului Local Alba Iulia, Bugetul Local pentru anul 2023 a fost aprobat.
Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat cu o săptămână mai târziu decât mi-aș fi dorit, sunt bucuros că cel mai mare buget, pe secțiunea DEZVOLTARE, din istoria orașului, a fost votat de consilieri, iar modificările față de varianta propusă inițial sunt minore.
Proiecția bugetului pentru acest an este aproape DUBLĂ față de cea mai mare sumă dedicată INVESTIȚIILOR de până acum, iar finanțările nerambursabile prevăzute a fi utilizate în 2023 depășesc valoarea cumulată a fondurilor europene utilizate în ultimii 3 ani! Dar vă asigur că acești bani n-ar fi ajuns în Alba Iulia fără un efort colectiv al colegilor mei din primărie. Fără multele ore petrecute pe drumuri, între ministere și Alba Iulia, multele uși la care am bătut, dar și mai multele ore de muncă, în primărie, pentru planificarea acestor investiții.
În fiecare an de până acum, bugetul dedicat funcționării (subvenții la transport, gratuități, burse, salarii, utilități, etc) a fost mai mare sau egal cu bugetul dedicat dezvoltării. Acum, bugetul pentru dezvoltare îl depășește cu 113 milioane de lei pe cel al funcționării, fapt care este, de altfel, normal, într-un oraș care are încă nenumărate lipsuri.
Dar toate investițiile posibile cu aceste finanțări, toate șantierele care sunt deja deschise și care vor fi în lucru pe viitor, ne vor pune răbdarea la încercare. Din păcate, nu se pot face lucrări fără puțin deranj, dar vă promit că atât eu, cât și colegii din primărie, vom fi zilnic pe teren, pentru a verifica modul de lucru și respectarea graficului de execuție”, a scris primarul Gabriel Pleșa pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]
12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp
Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]
