Guvern: Actul normativ care permite plățile în avans pentru fermieri aprobat miercuri. La ce dată încep să se facă plățile
Guvernul a aprobat miercuri actul normativ prin care pot fi demarate plățile în avans pentru fermieri, a declarat Elena Tatomir, director general al Direcției Generale Politici Agricole și Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Ieri s-a aprobat actul normativ prin care vor începe avansurile, așa cum fermierii au fost obișnuiți în fiecare an. Indiferent cine s-a succedat la conducerea Ministerului Agriculturii, fermierii s-au bucurat de plăți în avans, așa că și în acest an vor începe plățile în avans”, a spus Tatomir, în cadrul conferinței „Agri-Business pe profit”.
Ea și-a exprimat speranța ca, de la 1 decembrie, să înceapă și plățile regulare pe suprafață.
„Pentru motorina în agricultură s-a aprobat ordinul și urmează să se dea cea aferentă trimestrului doi. Sunt în curs de elaborare și aprobare acte normative pentru susținerea sectorului de creștere a porcilor, prin acordarea unor ajutoare de minimis. Știm cu toții că s-au aprobat hotărârile legate de susținerea sectorului de ovine și caprine, sectorului de bovine, plus că plățile au fost acordate pentru 95% din totalul fermierilor”, a mai spus Tatomir la conferința organizată de ziarul Bursa.
Potrivit acesteia, până în momentul de față, Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a plătit circa 2,5 miliarde de euro fermierilor și, până la sfârșitul anului, suma va crește la 3,5 miliarde de euro.
Sămbătă, Achim Irimescu, ministrul de resort, a declarat că fermierii vor primi avansul pe suprafață începând cu această săptămână.
„Chiar dacă nu vor începe plățile din 16 octombrie, în mod sigur săptămâna viitoare vor începe. Vestea bună este că suma va fi foarte mare, mai mult decât dublu față de anul trecut, undeva la 130 de euro, iar regulamentul european spune că se poate da 70% din plăți în avans. Avem angajament din partea APIA și a furnizorului de soft că modulul funcționează corect și că vom fi în măsură să plătim între 700.000 și 800.000 de beneficiari dintre cei 900.000 care au depus cererea de plată în acest an. În acest context, sper să reușim să plătim undeva către un miliard de euro, ceea ce înseamnă enorm față de anul trecut, când în ultimele zile din noiembrie, din cauza întârzierilor, am plătit doar 262 milioane de euro. Și atunci s-au făcut eforturi foarte mari pe ultima sută de metri”, a precizat Irimescu.
Acesta a susținut că fermierii aflați în control, dar cu un risc scăzut de eroare, vor putea primi un avans la plățile pe suprafață, deși teoretic banii pentru aceștia se dau după 1 ianuarie și după efectuarea controlului administrativ.
„Conform legislației europene, avansul se poate plăti în acest an, având în vedere condițiile specifice ale PAC (Politica Agricolă Comună, n.r.), doar dacă se face controlul administrativ. Și atunci cei care sunt în control, 85.000 de fermieri, vor putea primi, teoretic, de la 1 ianuarie, dar am cerut la APIA ca, măcar pentru fermierii care au un risc foarte redus, la o parte dintre aceștia, să le dăm plăți în avans. Să nu uităm că fermierii care sunt în control sunt și cei mai mari și au nevoia cea mai mare, pentru că ei înființează cultura de toamnă. Sper să ajungă cât mai mulți bani și cât mai rapid (…) Procesul privind plata este acum în termen și o să mergem cu o sumă cât mai mare către fermieri. Acesta va fi un nou bonus pe lângă faptul că s-au primit sume substanțiale în sectorul zootehnic (…) Eu zic că fermierii din zootehnie ar trebui să fie multumiți la acest moment”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că va efectua, în perioada 16 octombrie — 30 noiembrie 2016, plata în avans aferentă Campaniei 2016.
Astfel, pentru schema de plată unică pe suprafață — SAPS, plafonul este de 898,24 milioane euro, cuantumul propus pentru avans fiind de 96,8861 euro/hectar, în timp ce pentru schema de plată redistributivă planul este de 94,709 milioane lei, iar avansul de 5 euro/hectar pentru nivelul 1 și de 48,8554 euro/hectar pentru nivelul 2.
Pentru Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) plafonul este de 531,741 milioane euro și avansul de 57,3714 euro/hectar și pentru schema de plată pentru tinerii fermieri de 15 milioane euro, respectiv 22,8718 euro/hectar. Sprijinul cuplat are prevăzut un plafon de 232,779 milioane euro.
Plățile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană (BCE) în data de 30 septembrie 2016 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2016.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Alba Iulia: 400 de tineri, față în față cu întrebarea „Știi cine ești?” la Summitul Tinerilor 2026
Alba Iulia: 400 de tineri, față în față cu întrebarea „Știi cine ești?” la Summitul Tinerilor 2026 Joi, 22 octombrie 2026, la Centrul Multicultural „Gheorghe Șincai” din Alba Iulia, a avut loc deschiderea oficială a Summitului Tinerilor din România, ediția a XI-a. Desfășurat în perioada 21–25 octombrie, în orașul care deține titlul de Capitala Tineretului […]
Vremea se schimbă radical în România: Ploi în mare parte din țară, vânt puternic și temperaturi de până la 10 grade
Vremea se schimbă radical în România: Ploi în mare parte din țară, vânt puternic și temperaturi de până la 10 grade După câteva zile cu soare și temperaturi de 20 de grade, toamna se răzgândește și își intră în drepturi cu ploi și vânt în aproape toată țara. A fost emisă și o informare meteorologică, […]
Indexarea pensiilor militare în 2027, mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
Indexarea pensiilor militare în 2027, mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că nu va exista un nou proiect de creștere a vârstei de pensionare la militari. În privința pensiilor militare, acesta a afirmat că procentul de indexare ar putea fi diferit de […]
