GT Sport Alba Iulia a câștigat tiltul județean la Under 17 | Model pentru viitorul fotbalului din Alba!
GT Sport Alba Iulia a câștigat titlul județean la nivelul juniorilor Under 17 și va întâlni campioana județului Sibiu, Sparta Mediaș, într-o dublă fixată în 6 iunie (luni) și 10 iunie (vineri), primul meci în deplasare.
Un club tânăr, al cărui nume reprezintă inițialele intenaționalilor Gicu Grozav și Cornel Țălnar, nume uriașe pentru Alba fotbalistică, se vrea un model pentru perspectivă. Din 2017, cu acte în regulă, GT Sport și-a deschis efectiv porțile în 2019, iar acum a venit prima realizare: campioană la nivelul Albei. De altfel, pe același lot, în proporție covârșitoare, se mizează și la nivelul Ligii a 4-a, în condițiile unei lupte inegale, în privința vârstei.
“Este primul titlu din istoria clubului, normal că ne bucură performanța. Este un rezultatv deosebit atât în plan personal cât și pentru proiectul GT Sport”, a spus George Țălnar, fiul celebrului dinamovist din anii ’80 Cornel Țălnar.
*Luptă pe două fronturi
La seniori, în Liga a 4-a, cu o medie de vârstă de 16 ani și 10 luni, GT Sport a strâns 10 puncte (toate în deplasare), fiind ultima în ierarhie.
“Anul trecut, în condițiile de pandemie, am adunat acești copii de la mai multe echipe, iar pentru a avea continuitate în cadrul clubului ne-am înscris în Liga a 4-a”, a mai precizat Țălnar jr (41 de ani), primul din țară pe lista antrenorilor admiși la examenul pentru Licența UEFA A la începutul acestui an. 
Chestionat, acesta a oferit și 5 nume pentru viitor: Claudio Zahan, Florin Jurj, Radu Dula, Andrei Bogdan și Andrei Gavrilă.
Lotul de jucători:
*portari: Vlad Petrașcu (n. 2006), Răzvan Miron (2006), Alvaro Iuga (2005), Andreas Ritea (2005);
*fundași: Alexandru Patric (2005), Robert Cătăliciu (2005), Vlad Hidan (2005), Ricardo Beca (2005), Andrei Maier (2005), Alexandru Sur (2006), Cristian Oltean (2005), Robert Cristea (2009);
*mijlocași: Antonio Buzilă (2006), George Plăcintă (2005), Lucas Blagu (2007), Luca Moise (2007), David Cârja (2006), Tudor Blagu (2005), George Beleiu (2005), Tudor Crișan (2008), Raul Bugnariu (2009), Gabriel Cioruța (2008);
*atacanți: Claudio Zahan (2005), Alin Pauletti (2007), Andrei Bogdan (2005), Adrian Aslău (2006).
Antrenori: George Țălnar – principal, Adrian Roman – secund, Cătălin Popa – cu portarii.
Principalii marcatori: C. Zahan – 20 de goluri, Plăcintă – 10, L. Blagu – 6, A. Bogdan – 4.
“În prezent, în fotbalul românesc, puține cluburi sunt preocupate cu adevărat de copii și juniori. Poate de aceea suntem unde suntem și nu mai avem rezultate. Noi vrem să creștem treptat, iar titlul de campion este un bonus al proiectului, încununează munca puștilor. Vrem continuitate pentru fotbaliștii care promit și cred că în 2-3 ani ne putem bate pentru a câștiga Liga a 4-a. Ar fi primul pas”, a mai adăugat George Țălnar,
În 18 runde, GT Sport a realizat 16 victorii, o remiză (2-2 cu Optimum, în prima etapă) și un eșec (2-3 cu Olimpia Aiud, etapa a 5-a, de la acel meci – victorii pe linie), având cel mai bun golaveraj (66-18), cel mai bun atac (la egalitate cu Optimum Alba Iulia) și cea mai puternică defensivă, detașându-se de echipele de pe podium: Optimum (11 puncte în spate) și CSȘ Blaj (la 17 “lungimi”). Sugestiv este faptul că la nivelul Ligii a 4-a, o parte dintre goluri au fost semnate de juniori Under 17, plus reușita “secundului” Adrian Roman, portar de meserie, ce a punctat din postura de jucător de câmp. la Stremț, în victoria cu 6-5!
“Avem aceeași viziune pentru toate categoriile de vârstă. Facem 5 antrenamente pe săptămână și vrem să creștem încet, dar sigur. Copiii se pregătesc în cadru organizat, iar la Under 17 sunt și «vârfurile» de la Under 15 și Under 16”, a mai adăugat George.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Raul Șteau și Nicolae Carnat, fotbaliștii din Alba, pe lista CSM Unirea Alba Iulia Fotbaliștii din Alba, aiudeanul Raul Șteau și Nicolae Carnat (originar din Mihalț) sunt pe lista de achiziții a divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Marius Lupu, atacantul din Alba, la Gloria Bistrița, în stagiunea 2026/2027! Fotbalistul, pe lista Unirii […]
Mihai Dăscălescu, triplă lovitură încasată: out de la CSM Unirea Alba Iulia, FRF și din funcția de vicepreședinte al AJF Alba!
Triplă lovitură încasată, la 1 iulie 2026, de albaiulianul Mihai Dăscălescu (49 de ani), care pierde 3 funcții importante: preeșdinte secție de fotbal CSM Unirea Alba Iulia, poziția de reprezentant al Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF și aceea de vicepreședinte al AJF Alba Mihai Dăscălescu, cel mai longeviv conducător al clubului din Cetatea […]
România, eșec surprinzător cu Muntenegru, în European League, în „Alba Blaj” Arena, la volei feminin România a pierdut surprinzător în „Alba Blaj” Arena, 1-3 cu Muntenegru, într-un meci contând pentru European League. Citește și: FOTO | 15 ani de existență pentru Volei Alba Blaj: Aniversare de preț pentru cea mai galonată echipă de volei din România […]