Grupa mică, obligatorie pentru toți copiii până în 2030 – PROIECT
Grupa mică de la grădiniță va deveni obligatorie pentru toți copiii până în 2030, potrivit unui proiect de lege adoptat luni de Senat, în calitate de for decizional al Parlamentului. Anterior, deputații stabiliseră că grupa mare va deveni obligatorie până în 2020, iar cea mijlocie până în 2023.
Proiectul de lege prevedea inițial obligativitatea tuturor grupelor învățământului preșcolar, adică a grădiniței, până în 2020, termen la care legea stabilește și acum că vor deveni obligatorii ultimele două clase de liceu.
Citește și Înscrieri și REÎNSCRIERI la grădiniță în 2018. Perioadă, calendar și criterii de departajare
Camera Deputaților a stabilit însă, la finele lunii martie, că doar grupa mare de la grădiniță va deveni obligatorie până în 2020, iar grupa mijlocie ar fi urmat să fie obligatorie până cel mai târziu în 2023.
Senatorii au vrut însă să clarifice situația pentru toate grupele învățământului preșcolar, astfel că au menținut termenele pentru ultimele grupe și au stabilit, prin vot final, că și grupa mică va deveni obligatorie, dar până în anul 2030.
Proiectul de lege menține totodată posibilitatea încetării frecventării învățământului obligatoriu la împlinirea vârstei de 18 ani.
Sursa activenews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
DNSC: Ce este un atac de tip DDoS? Recomandări Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra atacurilor de tip DDoS, care pot bloca funcționarea site-urilor, serverelor sau platformelor online prin suprasolicitarea acestora cu un volum foarte mare de trafic. ,, Imaginează-ți o intersecție în care toate direcțiile primesc simultan undă verde, iar traficul […]
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]