Curier Județean

Grădinița ”Scufița Roșie” și Nr. 2 Alba Iulia, activități derulate în parteneriat cu instituții și ONG-uri cu ocazia programului ”Școala Altfel”

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul săptămânii ”Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun” preșcolarii Grădinițelor cu Program Prelungit ”Scufița Roșie” și Nr. 2 din Alba Iulia, au desfășurat mai multe activități care au răspuns intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor, le-au pus în evidență talentele și capacitățile acestora în diferite domenii.

Petrecerea Divorțaților

Scoala Altfel01”Împreună cu părinții , cu partenerii noștri, educatoarele le-au oferit copiilor posibilitatea de a desfășura activități deosebite în această săptămână, activități care i-au bucurat pe copii mai ales că este Săptămâna Mare și multe dintre activități au avut legătură cu Sărbătoarea Învierii Domnului.” a declarat doamna director Șeician Maria.

Câteva dintre activitățile desfășurate în această săptămână au fost: Activități din cadrul Proiectului ”Florile Cetății” demarat de Rotary Club Alba Iulia în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba și Asociația ”Micul Prinț”; Activități în cadrul campaniei ”Culori pentru…viitoarele flori” organizată de S.C. IPEC S.A. și Primăria Municipiului Alba Iulia; Activități în parteneriat cu Biserica; Vizite la ISU Alba; Ateliere de Creație; Vizita Bibliobus; Lecții deschise; Activități desfășurate împreună cu părinții; Expoziții cu lucrări tematice

”Mulțumim tuturor celor care au fost alături de colectivul cadrelor didactice din cele doua grădinițe, părinților și tuturor partenerilor, cărora le dorim Sărbători Fericite!”, transmit organizatorii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova

Ioana Oprean

Publicat

în

XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova În perioada 23–25 octombrie 2026, Alba Iulia a fost un punct de întâlnire pentru tinerii pasionați de robotică, tehnologie și dezvoltare personală. Asociația Educație prin Robotică, alături de echipele XEO și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor Două persoane din aceeași familie, de 48 și 51 de ani, au fost reținute după ce ar fi vândut canabis timp de mai mulți ani.  În urma a șapte percheziții făcute la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid O femeie de 74 de ani, din Cugir, a rămas fără 74.500 de lei după ce persoane necunoscute ar fi convins-o să facă mai multe transferuri bancare, sub pretextul unor investiții la bursă care i-ar […]

Citește mai mult