Gheorghe Bora: „Actuala administraţie locală din Baia de Arieş este într-o stare de hibernare”
Fostul primar al localităţii Baia de Arieş, Gheorghe Bora, aduce acuzaţii actualei administraţii locale cu privire la activitatea pe care aceştia au avut-o în perioada scursă de la alegerile locale.
Vă prezentăm conţinutul unui comunicat de presă remis de fostul edil şef din Baia de Arieş:
„Clarificări privind implementarea proiectului Restructurarea sistemului de servicii acordate persoanelor cu handicap la nivelul judeţului Alba – Centru de îngrijire şi asistenţă Baia de Arieş.
Obiectiv de importanţă majoră pentru localitatea noastră având în vedere locurile de muncă care se vor crea graţie eforturilor depuse din martie 2009 incoace de subsemnatul, Consiliul Judeţean prin dl. preşedinte Ion Dumitrel, dl director al D.G.A.S.P.C. Alba, dl. Chirilă Sorin, dl. deputat Corneliu Olar şi nu în ultimul rând dl. senator alexandru Pereş. Vreau să mulţumesc în general întregii echipe PD-L care a fost alături de mine în greutăţile pe care le-am întâmpinat în toată această perioadă.
Spun aceste lucruri pentru că am avut o permanentă rezistenţă din partea celor care se află acum la conducerea Primăriei oraş Baia de Arieş, membrii „marcanţi” ai USL din localitatea noastră, în speţă dl. Mîrzan Silviu, Pitea Vasile, Toader Cristin, care începând de la identificarea terenului (teren care se afla în proprietatea Bisericii Ortodoxe din localitate) şi până la aprobarea contractului de transmitere a dreptului de administrare de la Consiliul Local al oraşului Baia de Arieş către D.G.A.S.P.C. Alba au fost constant împotrivă, argumentul dat de veşnicul „manipulator public” dl. Mîrzan Silviu fiind că „nu ne mai trebuie în Baia de Arieş un centru de bolunzi, că sîntem destui”.
Spun că eforturile au fost mari, având în vedere împotrivirea celor menţionaţi ai altora, aşa încât a trebuit să se convoace două şedinţe de Consiliu Parohial (la prima şedinţă în urma intervenţiei d-lui Mîrzan Silviu şi Pitea Vasile consilierii Parohiali au votat majoritatea împotrivă, deşi la început au fost incitaţi de ceea ce urma să se facă pe acest teren), a trebuit să ajung de două ori la Preasfinţitul Andrei pentru a-i lămuri pe domnii consilieri despre importanţa acestui obiectiv şi necesitatea ca terenul să treacă în domeniul public al oraşului. Pe această cale mulţumesc Episcopiei Alba Iulia, Preasfinţitului Andrei pentru înţelegere. A urmat apoi proiectul de hotărâre privind aprobarea contractului de transmitere a dreptului de administrare a terenului către Direcţia pentru Protecţia Copilului Alba , unde aceiaşi consilieri USL s-au abţinut (vot împotrivă), dar la limită, proiectul a trecut. (…)
Menţionez că aceiaşi atitudine „de a nu se face” au avut-o aceşti consilieri faţă de modernizarea Casei de Cultură din localitate, înfiinţarea Centrului pentru Persoane Vârstnice, funcţionarea Centrului de Permanenţă Baia de Arieş, investiţii care au ajuns la cca 700 miliarde ROL şi datorită cărora „edilii” Pandor Traian şi Mîrzan Silviu stau liniştiţi deoarece vorba lor „Ce să mai facem, că a făcut Bora şi Dumitrel tot!”.
Da, s-au făcut multe lucruri bune în Baia de Arieş în timpul guvernării PDL-iste, dar mai sunt multe, multe lucruri de realizat, aşa încât îi rog pe cei doi şi consilierii lor să renunţe la starea de hibernare, de populism continuu şi să se apuce şi de administrarea oraşului nostru, să realizeze, să aducă bani, nu 100% cât am adus eu, dar măcar 10%, pentru că de promis au promis multe şi îi mai rog un lucru: să nu-şi mai asume merite pe care nu le au, oricât tupeu ar avea, să se laude cu ceea ce vor face ei pentru că până acum nu au făcut nimic, ci dimpotrivă s-au pierdut finanţări precum „îndiguire Valea Hărmănesei”, asfaltare Valea Hărmănesei, Valea Ciorii, Ţarina, etc. datorită măsurilor de reducere a investiţiilor luate de guvernul Ponta (USL).”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda
Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-masa pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Un adolescent de 19 ani a fost rănit după impactul dintre 2 autoturisme pe sensul de mers Aiud-Turda. Citește și: VIDEO | Accident rutier […]
FOTO | ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș
,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Primăria orașului Ocna Mureș ,Casa de Cultură , Ion Sângerean”, în parteneriat cu Asociația ,,Let’s Do It, Romania”, au organizat acțiunea ecologică ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș. Alături de sute de voluntari din instituțiile de învățământ (școli, […]
VIDEO | Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall
Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs […]