Garda Forestieră a primit ordin să nu mai evalueze prejudiciile rezultate din tăierile ilegale de păduri
Garda Forestieră a primit ordin de la Ministerul Mediului să nu mai evalueze prejudiciile rezultate din tăierile ilegale de păduri. Decizia contrazice legea și îi bulversează pe inspectorii din teritoriu care susțin că rămân fără obiectul muncii.
Inspectorii silvici sunt cei care trebuie să combată fenomenul defrișărilor ilegale și să stabilească prejudiciile. Cel puțin așa spune legea. Luna trecută, însă, li s-a spus oficial că evaluarea prejudiciului nu mai reprezintă o prioritate și că ar trebui să paseze această atribuție altor autorități.
Garda Forestieră a fost înființată anul trecut, sub acest nume, prin reorganizarea inspectoratelor silvice, iar scopul imediat al acestei măsuri a fost tocmai stoparea tăierilor ilegale, estimate atunci la 8,8 milioane de metri cubi anual. Adică aproape jumătate din tot lemnul care se valorifică legal. Pericolul iminent a dus la reformarea legislației printr-o ordonanță de urgență care motiva astfel utilitatea instituției: “Problematica tăierilor ilegale de arbori, fiind de siguranţă naţională, a făcut obiectul analizei în cadrul CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării – n.n.) organizat în data de 9 iunie 2015, unde s-a evidenţiat soluţionarea în regim de urgenţă a acestei problematici, inclusiv prin înfiinţarea Gărzilor Forestiere”.
Toate acestea se întâmplau însă anul trecut. Ministerul Mediului are acum altă viziune.
Noua directivă a fost comentată de un inspector al Gărzii Forestiere care a dorit să-i protejăm identitatea: “E o nebunie. Își doresc să nu mai constatăm pagubele. Să nu mai numărăm cioatele împreună cu Poliția, ci să trimitem sesizări la Parchete. Numai noi știm câte documente, care constatau prejudicii enorme, am trimis de-a lungul timpului și nu am primit niciun răspuns. Ne-au rugat să le comunicăm la minister decizia prin care am aprobat documentul, dar noi nu îl putem aproba în forma actuală. Nu știu ce vor face colegii mei ”.
Sursa Riseproject.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele Postul Nașterii Domnului, cunoscut în tradiția populară drept Postul Crăciunului, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați […]
Video | Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor
Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor O casă istorică transformată într-un spațiu deschis vizitatorilor, o capelă consolidată prin munca studenților și voluntarilor și 45 de monumente romane puse la adăpost. Sunt câteva dintre poveștile care arată cum poate fi salvat patrimoniul […]
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor Copiii sub 15 ani din România riscă să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR a trecut tacit de Senat și urmează […]
