Ştirea zilei

Gabi Stan supărat pe Nicuşor Stanciu pentru că a cerut schimbare la pauză!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Nicuşor Stanciu a surprins pe toată lumea la pauza jocului cu Arieşul Turda când a solicitat înlocuirea pe motive medicale, reacţia sa fiind amendată aspru de Gabi Stan la conferinţa de presă. În anturajul echipei în ultima săptămână s-a vehiculat intens faptul că Dinu Gheorghe, preşedintele Rapidului va fi prezent la Alba Iulia pentru a-l urmări la lucru pe purtătorul tricoului cu numărul 10 în vederea unui transfer. „Mi-a transmis că nu mai poate, că se simte rău, de neînţeles, n-aveam nevoie de tensiuni în vestiar”, a declarat Stan, referitor la schimbarea cerută de N. Stanciu. „Nu mi-a plăcut atitudinea lui Nicuşor, i-au crescut «corniţele» prea repede. Mi-am pus mari speranţe în el, am discutat mereu, l-am încurajat, l-am sfătuit, dar acum m-a dezamăgit, mai ales că a jucat defectuos în primele 45 de minute”, a punctat „Gabello”.
l”Nu e firesc ca jucătorii să fie certaţi în presă”, a replicat internaţionalul albaiulian
Unul dintre cei mai buni echipieri unirişti în acest retur, considerat înainte de meciul cu Gaz Metan CFR Craiova alături de Al. Giurgiu drept „talente deosebite, poate cele mai importante din istoria clubului” în opinia „principalului” unirist, Nicuşor Stanciu a ţinut să replice, spunându-şi apăsat punctul de vedere. „Nu m-am certat cu nimeni, dar nu m-am simţit bine, am acuzat o stare mai ciudată”, a spus fotbalistul în vârstă de 17 ani. „Nu vreau să polemizez cu domnul Stan prin ziare, dar dacă avea ceva să-mi reproşeze mă aşteptam să îmi spună faţă în faţă în vestiar. Până la acest joc era mulţumit de mine, mă lăuda, însă din păcate a început iar să critice jucătorii în public”, a dezvăluit Nicuşor. La finele partidei de la Deva pierdută cu 0-3, Gabi Stan şi-a desfiinţat fotbaliştii, criticându-i dur, Nicuşor Stanciu fiind al doilea fotbalist localnic care l-a supărat pe tehnicianul braşovean, după Silviu Mureşan la jocul cu Alro Slatina, când atacantul a plecat la vestiare şi a fost apoi exclus din lot! Surse apropiate talentatului jucător susţin că acesta a fost deranjat de unele replici venite de pe banca tehnică în timpul primului mitan, existând şi un diferend verbal pe teren cu Adrian Câmpeanu.
lCritici îndreptate şi spre căpitanul Câmpeanu
Prestaţia modestă a „căpitanului” Adrian Câmpeanu, care va lipsi la Sibiu pentru cumulul a 4 avertismente, i-a iritat pe fanii localnici, nici Gabi Stan nereuşind să ofere o explicaţie plauzibilă pentru evoluţia atacantului sosit de la Farul Constanţa. „De când a venit la Alba Iulia este într-o stare de jenă, mai proastă, nu se regăseşte. I-am mai dat o şansă la Severin, a marcat, am crezut că-şi va reveni, însă împotriva Arieşului nu s-a remarcat, a jucat aşa… în nota echipei”, a conchis Stan.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult