Actualitate

Video: Fundația Comunitară Alba a lansat concursul de finanțare a proiectelor din Fondul pentru Cultură

Dragoş Suciu

Publicat

în

Fundaţia Comunitară Alba a lansat astăzi, la sala de conferințe a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, concursul de finanțare, din Fondul pentru Cultură al fundației, a proiectelor unor ONG-uri din județul nostru, fiind prima organizație neguvernamentală din Alba care și-a dezvoltat un fond propriu de cultură din care acordă granturi. Inițiativa Fundației Comunitare Alba este sprijinită de Asociația pentru Relații Comunitare și Muzeul Național al Unirii.

Petrecerea Divorțaților

Misiunea Fundaţiei Comunitare Alba este de a îmbunătăţi viaţa locuitorilor din judeţul nostru prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru proiecte cu impact în comunitate. După succesul finanțărilor în domeniile educație-tineret din cadrul Programul YouthBank (granturi în valoare totală de peste 64.000 lei acordate în perioada 2010-2013), fundația își îmbogățește portofoliul de acțiune comunitară prin acordarea de granturi pentru proiecte culturale.

Fondul pentru Cultură este un fond permanent al Fundației Comunitare Alba, iar în acest an are o valoare totală de 10.000 lei, din care vor fi acordate granturi cu o valoare maximă de 2.000 lei fiecare. Primii beneficiari ai Fondului pentru Cultură vor fi organizațiile neguvernamentale din județul Alba, singurele eligibile să participe la concursul de finanțare, dar beneficiarul final este în fapt comunitatea locală, care prin Fondul pentru Cultură va primi un sprijin financiar necesar pentru dezvoltarea de initiațive și implementarea unor proiecte culturale cu impact.

Pentru a se asigura că vor fi finanțate cele mai bune proiecte, fundația a constituit un comitet de selecție a proiectelor, format din specialiști și reprezentanți ai fundației: Gabriel Rustoiu (directorul MNU), conf.univ.dr. Diana Câmpan (Universitatea “1 Decembrie 1918”), Dana Zecheru (director Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Alba), artistul plastic Cosmin Mureșan și Dorin Sava, directorul executiv al fundației. La lansarea concursului de finanțare au mai participat Matei Drâmbărean, directorul Direcției Județene Alba pentru Cultură și Patrimoniul Național, conducerea filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, dar și lideri ai unor ONG-uri locale implicate în domeniul cultural.

ONG-urile pot aplica pentru finanțare având și parteneri instituționali sau business, contribuind în acest fel la dezvoltarea comunității din punct de vedere cultural prin dezvoltarea de inițiative și parteneriate în acest domeniu și implementarea unor proiecte cu impact. Prin finanțările oferite în cadrul Fondului pentru Cultură, Fundația Comunitară Alba contribuie în mod efectiv la creșterea capacității ONG-urilor câștigătoare ale granturilor de a implementa proiecte culturale și de a asigura, în acest fel, experiența de succes necesară pentru dezvoltarea de noi inițiative.

ONG-urile pot trimite aplicaţiile la adresa [email protected] până cel mai târziu la data de 5 iunie 2013. Ghidul de finanțare și formularul aplicației vor putea fi descărcate de pe site-ul cultura.fundatiacomunitaraalba.ro, începând cu orele 17 ale zilei de azi.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși” Pensiile ar putea crește în 2027, însă majorarea riscă să nu aducă un beneficiu real pentru milioane de pensionari. Inflația ar putea anula o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]

Citește mai mult