FOTO/VIDEO Alba Iulia: Proiectul „Măsuri integrate de ocupare în cartiere” a ajuns la final. 92 de persoane şi-au găsit un loc de muncă
Proiectul „Măsuri integrate de ocupare în cartiere” a ajuns la final, iar rezultatele acestuia ne-au fost prezentate astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc, începând cu ora 11.00, la Hotel Transilvania, de către Andreea Groza, managerul proiectului.
În cadrul proiectului 580 de persoane au beneficiat de servicii integrate, iar dintre acestea un număr de 92 persoane şi-au găsit un loc de muncă. Au fost create un număr de 14 afaceri noi (SRL-D, PFA) şi au fost cursaţi un număr de 144 de persoane pe diferite domenii. Totodată, au vorbit despre importanţa proiectului, Mircea Hava primarul municipiului Alba Iulia, Crina Iacob – director Direcţia Programe şi Nicolaie Moldovan – şef Serviciu Proiecte Comunitare.
„Alba Iulia demonstrează că poate să scrie şi să aplice proiecte. „Măsuri integrate de ocupare în cartiere” este un proiect interesant. Pentru Primăria municipiului Alba Iulia va fi un instrument de lucru, urmând să se dezvolte de aici alte proiecte, cum ar fi un proiect despre comunitatea urbană. Dacă vrei să dezvolţi ceva obligatoriu trebuie să ai ceva înainte, un studiu făcut de cei care se pricep”, a declarat primarul Mircea Hava.
Au fost prezenţi în sală, şi le-au fost aduse mulţumiri pentru implicarea în proiect, doamna Rodica Andronescu, Horia Timiş, Adina Bujor, Adrian Florin şi primarul Sebeşului, Alexandru Dăncilă.
Proiectul „Măsuri integrate de ocupare în cartiere” a fost implementat pe o perioadă de 24 luni de Municipiul Alba Iulia în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba şi a fost finanţat prin Fondului Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” Domeniul major de intervenţie 5.1. „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.
Obiectivul general al proiectului a constat în facilitarea accesului la servicii specializate şi pachete de formare profesională în vederea îmbunătăţirii măsurilor integrate de ocupare a şomerilor, şomerilor de lungă durată, a tinerilor, a persoanelor inactive şi a celor aflate în căutarea unui loc de muncă la nivelul cartierelor municipiului Alba Iulia.
Proiectul a avut un buget în valoare totală de 1.932.251,00 RON, din care Asistenţa financiară nerambursabilă 1.825.800,00 RON reprezentând 91% din valoarea eligibilă a proiectului, iar contribuţia solicitantului este de 164.322,00 RON, reprezentând 9% din valoarea eligibilă a proiectului, diferenţa reprezentând valoarea neeligibilă a proiectului.
Menţionăm faptul că, la finalizarea proiectului, grupul ţintă prevăzut a fost depăşit, fiind luate în evidenţă un număr de 580 de persoane care au beneficiat de servicii integrate. Dintre acestea un număr de 92 persoane şi-au găsit un loc de muncă şi au fost create un număr de 14 afaceri noi (SRL-D, PFA). Totodată au fost cursaţi un număr de 144 de persoane, respectiv: curs cosmetică 20 persoane, curs manichiură-pedichiură 22 persoane, curs îngrijitor copii 28 persoane, curs masaj 26 persoane, curs make-up 10 persoane, curs peisagist-floricultor 24 persoane şi curs animator socio-educatic 14 persoane.
În cadrul proiectului a fost elaborate două documente programatice, Diagnoza Urbană privind Cartierele Municipiului Alba Iulia care abordează aspecte precum dezvoltarea durabilă a cartierelor Municipiului Alba Iulia, implicarea comunităţilor la nivelul cartierelor într-o nouă calitate a locuirii, reîncadrarea şomerilor pe piaţa muncii, dezvoltarea spiritului comunitar pe baza unui concept privind calitatea locuirii, valorificarea potenţialului local pentru îmbunătăţirea calităţii locuirii şi a spaţiului urban şi Ghidul de parrainage – un element inovator în acest proiect, activitate ce constă în facilitarea accesului sau menţinerea pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă ce întâmpină dificultăţi în a se integra profesional prin asistarea acestora de către voluntari. Acest demers se va menţine şi pe perioada de sustenabilitate a proiectului, prin mobilizarea reţelei economice şi sociale şi prevenirea discriminărilor pe piaţa muncii.
Alexandra MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
12-13 septembrie 2026 | Alerte de vreme severă: Ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni ale României. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
12-13 septembrie 2026 | Alerte de vreme severă: Ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni ale României. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România intră sub semnul instabilității atmosferice în acest weekend. De sâmbătă, 12 septembrie 2026, până duminică seara, 13 septembrie 2026, sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină, […]
Aproape 85 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate în acest sezon. Numărul deceselor, în creștere
Aproape 85 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate în acest sezon. Numărul deceselor, în creștere Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) anunță 83 de cazuri de infecție cu virusul West Nile înregistrate în acest sezon, până la 9 septembrie, dintre care 72 au fost confirmate prin analize de laborator. Cinci persoane au […]
Foto | Deplasări de tehnică militară și personal pe rute terestre, precum și zboruri la joasă înălțime pe întreg teritoriul României, în perioada 14-25 septembrie 2026: Care este motivul
Deplasări de tehnică militară și personal pe rute terestre, precum și zboruri la joasă înălțime pe întreg teritoriul României, în perioada 14-25 septembrie 2026: Care este motivul Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14–25 septembrie 2026, exercițiul „BUREBISTA 26”, pe întreg teritoriul național. Exercițiul este unul complex și se desfășoară după un scenariu fictiv, la […]