Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO/VIDEO: S-a deschis Târgul de carte ”Alba Transilvana”. Noutăți editoriale, momente muzicale, expoziții, teatru și activități interactive pentru copii. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zeci de persoane de toate vârstele, iubitori de cultură, au participat vineri la deschiderea Târgului de carte ”Alba Transilvana”, aflat la a X-a ediție. Evenimentul propune publicului un program atractiv din care nu vor lipsi noutăţi editoriale şi cărţi valoroase, personalităţi culturale şi artistice, lansări de carte, dezbateri, momente artistice, expoziţii, precum și activităţi interactive cu copiii.

”La această ediție aniversară regăsim lansări de carte, dezbateri și întâlniri cu personalități, miniconcerte, recitaluri de muzică, spectacole de teatru și multe altele. Având alături Festivalul ”Alb-Umor” calitatea manifestării crește. Cred că toate genurile literare, dar și cultura, trebuie promovate, chiar dacă există oameni care se întreabă de ce facem acest lucru! Avem nevoie de o populație educată, și asta se poate face numai prin cultură! Așa s-a dezvoltat județul și a crescut nivelul de cultură și de civilizație în rândul locuitorilor! Promovăm valorile și județul, dar în primul rând susținem dezvoltarea culturii! Când oamenii trăiesc bine în județ vom fi și noi bucuroși și fericiți!”, a spus Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Târgul a debutat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia cu un MINI CONCERT susținut de  Fanfara „Augustin Bena” a Județului Alba. Festivitatea de deschidere oficială  a Târgului de Carte „Alba Transilvana”,  ediţia a X-a şi a Festivalului Internaţional „Alb-Umor”,  ediţia a VIII-a a început la ora 11.30. Cuvântul de bun venit a fost rostit de către Ion Dumitrel – preşedinte al Consiliului Judeţean  Alba, Mircea Hava – primar al municipiului Alba Iulia și Silvan Stâncel – manager al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba.

De la ora 12.00 zeci de copilași s-au bucurat de spectacolul pentru copii ZULENKA, oferit de Teatru de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia.

PROGRAMUL Târgului de Carte ”Alba Transilvana” 2017

Orele 12.00-19.00 ACTIVITĂȚI INTERACTIVE PENTRU COPII

  • Personajul care mă reprezintă. Concurs de desene
  • Cântec şi joc pentru copii. Activități interactive în limba engleză
  • Face painting cu Meda
  • Incursiune în lumea tridimensională: cărţile 3D
  • Să descoperim cărţile cu sunete: Cei trei purceluşi, Frumoasa şi bestia
  • Lectură, joc şi candoare. Atelier creativ. Embosare semne de carte
  • O carte şi o jucărie pentru fiecare. Schimb de cărţi ş i jucării la Bibliobuz.
  • Fantezie şi culoare. Desene pe asfalt
  • Ghici ghicitoarea mea. Concurs de ghicitori
  • Născoceşte o poveste. Şi tu poţi fi povestitor
  • Poveştile prind viaţă – teatru de păpuşi cu marionete

Bibliobuz/Esplanada/ Sala de spectacol

ATELIERE CREATIVE:

Personaje fantastice din basme

Concurs de pictură cu premii

Coordonator voluntar: Ana Pantea

Ora 12.30 INTERFERENȚE CULTURALE. Lansări și prezentări de carte

  • Academia Română. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă.
  • Ion Agârbiceanu, Opere, vol. 5-6. Colecţia Opere fundamentale. Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice şi glosar de Ilie Rad.

Invitați: Flavia Topan, Carmen Țâgșorean; Prezintă: Ilie Rad

  • Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia).
  • Costa Roșu, Adrian Negru, Bisericile ortodoxe românești din Banatul sârbesc, vol. II. Editura ICRV Zrenianin, Editura Fundației Novi Sad, Editura Altip, 2017

Invitat: Costa Roşu

Prezintă: Todor Ursu

  • Editura Centrului de Cultură „Augustin Bena”
  • Corespondența Ovidiu Bîrlea – Doina Blaga. Ediție îngrijită și adnotată de Andreea Buzaș; Prefață de Ilie Moise

Invitați:Ilie Moise, Cornel Nistea, Alexandru Pal, Prezintă: Daniela Floroian

  • Editura Şcoala Ardeleană

–    Ion Simuț, Literaturile române postbelice

Invitat:  Ion Simuț

Prezintă: Vasile George Dâncu

Ora 14.00  LANSARE DE CARTE, Editura  Ecou Transilvan

  • Vasile Lechinţan, Vasile Şt. Tutula – Oameni de seamă ai Societăţii Cultural Patriotice Avram Iancu din România; Invitați: Victor Bercea, Iosif Ionel Vesa; Prezintă: Nadia Fărcaș. Spaţiul de evenimente

Ora 14.00 – CUVINTE PE PORTATIV. Dialoguri literar-muzicale

  • LANSARE DE CARTE

Iosif Fiț, Solfegii și dicteuri, vol. 2. Editura Vertical Grafic

Prezintă: Iosif Fiț

  • MOMENT MUZICAL. Micul pianist. Participă elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. Coordonator Dan Avram
  • LANSARE DE CARTE

Mircea  Borcan, Acrostihuri (Zoo-ghicitori). Editura Altip

Invitat: Mircea Borcan

  • MOMENT MUZICAL. Corul Flori de Mai al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. Dirijor: Cristina Maria Florea; corepetitor: Elena Beșliu. Sala de spectacol

Ora 14.30 – LANSĂRI DE CARTE,

Editura Nomina

  • Marcel Seserman, Fii inteligent la matematică
  • Traian Parva Săsărman, Dragoste de toamnă târzie

Prezintă: Mircea Petean, Mircea Măluț, Traian Parva Săsărman

Ora 15.00 Să ne cunoaştem valorile. Proiect educaţional în parteneriat cu Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba,  Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia  –  Facultatea de Teologie Ortodoxă, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Radio Reîntregirea, Direcția Județeană de Tineret și Sport Alba,  Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă  Educaţională Alba . Prezintă: Mariana Oţelea, Felicia Colda

Spaţiul de evenimente

Ora 16.00 LANSĂRI DE CARTE

Fundaţia Inter-Art Aiud

  • Stefan Balog, Încă o zi fără dimineaţă
  • Zoltan Balog, Ştefan Balog, Viziuni şi gânduri
  • Elena Cristea, Jocul Cuvintelor
  • Anca Sas, momentom

Invitați: Stefan Balog, Zoltan Balog, Elena Cristea, Anca Sas. Prezintă: Ioan Hădărig (Spaţiul de evenimente)

Ora 16.30 Atelierul fanteziei: Tehnici moderne de desen cu Manuela Homănă, Palatul Copiilor Alba

Bibliobuz/Esplanada/ Sala de spectacol

Ora 17.00 LANSARE DE CARTE.

Editura Tritonic

  • Lucian Dragoş Bogdan, Apărarea siciliană
  • Teodora Matei, Tot timpul din lume
  • Bogdan Hrib, Patimile doamnei ministru
  • Maria Ileană, Moştenirea străbunilor
  • Cezarina Anghilac, Cine doarme şi visează
  • Daniel Timariu, TENEBRE. Cazul Laura

Invitați:  Cezarina Anghilac, Teodora Matei, Maria Ileană, Daniel Timariu, Lucian Dragoş Bogdan. Prezintă: Bogdan Hrib (Spaţiul de evenimente)

Ora 17.00 EXPOZIŢIE DE SCULPTURĂ ŞI INSTALAŢII. Ştefan Balog, REQUIEM; Fundaţia Inter-Art Aiud

RECITAL DE MUZICĂ. Daniel Avram și Școala de folk, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

Prezintă: Gabriel Rustoiu, Silvan Stâncel, Ioan Hădărig

Ora 17.30 EXPOZIŢIE DE FOTOGRAFIE. Zoltan Balog, Viziuni şi gânduri/30 min, Fundaţia Inter-Art Aiud

Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Prezintă: Gabriel Rustoiu, Silvan Stâncel, Ioan Hădărig

Ora 19.00 SPECTACOL DE TEATRU, Teatru de proiecte – Butoiul cu fericire/90 min

Regia: Ivona Boitan; Distribuţia: Magda Catone,Tiberiu Păun.

Sala mare, Casa de Cultură a Sindicatelor

SÂMBĂTĂ – 20 mai 2017

Orele 10.00-19.00 ACTIVITĂȚI INTERACTIVE PENTRU COPII

    • Personajul care mă reprezintă. Concurs de desene
    • Cântec şi joc pentru copii. Activitati interactive in limba engleză
    • Face painting cu Meda
    • Incursiune în lumea tridimensională: cărţile 3D
    • Să descoperim cărţile cu sunete: Cei trei purceluş,Frumoasa şi  bestia
    • Lectură, joc şi candoare. Atelier creativ. Embosare semne de carte
    • O carte şi o jucarie pentru fiecare. Schimb de cărţi şi jucării la Bibliobuz.
    • Fantezie şi culoare. Desene pe asfalt
    • Ghici ghicitoarea mea. Concurs de ghicitori
    • Născoceşte o poveste. Şi tu poţi fi povestitor
    • Poveştile prind viaţă – teatru de păpuşi cu  marionete

Bibliobuz/Esplanada/ Sala de spectacol

ATELIERE CREATIVE: PERSONAJE FANTASTICE DIN BASME; Concurs de pictură cu premii. Coordonator voluntar: Ana Pantea.

Ora 10.00  – MOMENT MUZICAL. Şcoala de folk. Participă elevi de la Palatul Copiilor din Alba Iulia. Coordonator: Daniel Avram (Spaţiul de evenimente)

Ora 10.30 ATELIER CREATIV. Micii artişti. Coordonator: Simona Breaz

Esplanada/Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor

Ora 10.45 – LANSARE DE CARTE

  • Silviu Mihăilă, Zoe Dumitrescu-Buşulenga în conştiinţa critică a contemporanilor, Editura ASE. Invitat : Silviu Mihăilă; Prezintă : Diana Câmpan, Felicia Colda ( Spaţiul de evenimente)

Ora 11.30 LANSARE DE CARTE

Editura Nomina: Adriana Todoran, Aprofundare

Prezintă: Marcel Seserman

Spaţiul de evenimente

Ora 12.00 FESTIVALUL INTERNAŢIONAL ALB-UMOR, ediţia a VIII-a

Gala laureaţilor. Premierea câştigătorilor. Lecturi publice

  • Lansare de carte. Dorel Lazăr, Cuvinte rătăcite. Editura Emma Book

Ora 14.00 SALONUL INTERNAȚIONAL DE CARICATURĂ ȘI GRAFICĂ SATIRICĂ. Invitat special: Ștefan POPA POPA’S

Spațiile expoziționale de la Poarta a III-a

Ora 14.00 – LANSĂRI DE CARTE

  • Varujan Vosganian, Copiii războiului, Editura Polirom
  • Daniel-Cristea Enache, Aproape liber, Editura Curtea Veche

Invitaţi : Varujan Vosganian, Daniel-Cristea Enache, Moderator : Cristina Smadea (Spaţiul de evenimente )

Ora 15.00 –  LANSARE DE CARTE

  • Liliana Corobca, Imperiul fetelor bătrâne, Editura Polirom
  • Liliana Corobca, Caiet de cenzor, Editura Polirom

Invitată: Liliana Corobca; Prezintă: Cristina Smadea (Spaţiul de evenimente)

Ora 16.- 00 LANSĂRI DE CARTE

Editura Ars Longa

  • Hélène Dorion, D’argile et de souffle / Despre lut şi suflare
  • Flavia Cosma, Cine ne sunt îngerii
  • Denis Emorine, Valses tristes / Valsuri triste
  • Sonia Elvireanu, Umbrele curcubeului / Les ombres de l’arc-en-ciel
  • Alan Britt, Crossing the Walt Whitman bridge / Traversând podul Walt Whitman
  • Ghalia Khoja, Epifanie ugaritică
  • Hussein Habasch, Copaci cu chef

Prezintă : Rodica Chira, Sonia Elvireanu, Ieronim Muntean, Aurel Pantea, Christian Tămaş (Spaţiul de evenimente)

Ora 17.00 LANSARE DE CARTE

Editura  Ecou Transilvan

  • Ioana Heidel, Mi-a plăcut culoarea; Dincolo de orizont; Pe urmele unei românce din Gabon, Africa; Invitat: Ioana Heidel; Prezintă: Corina Corpodean, Nadia Fărcaş.

Ora 17.30 LANSARE DE CARTE

  • Doina Ruşti, Mâţa Vinerii, Editura Polirom; Invitată: Doina Ruşti; Prezintă: Cristina Smadea ( Spaţiul de evenimente)

Ora 19.00  – Cronica Ospăţului din Bălgrad

  • prezentare de ceaslov, cu meterhanea şi cofeturi turceşti
  • multumult (din Ţara Românească):

clucer – Torsan bey (scrib şi trâmbiţă)

vistiernic – Gherghel bey (ambianţă electrică domnească)

chelar – Achim bey (tambur-major)

Venim spre domniile voastre de peste munţi. Din plaiurile Munteniei, aducem tolba plină cu buchi şi răsunări ca la Stambul. Desprindem luna de pe cer şi-o feliem în două, alături de zaharicalele sultanilor demult apuşi Marius,

Vasile şi Călin: cântăm, citim. Voi: asculți şi gustaţi.

Spaţiul de evenimente

DUMINICĂ 21 mai 2017

Bibliobuz/Esplanada/ Sala de spectacol

Orele 10.00-17.00 ACTIVITĂȚI INTERACTIVE PENTRU COPII

    • Personajul care mă reprezintă. Concurs de desene
    • Cântec şi joc pentru copii. Activitati interactive in limba engleză
    • Face painting cu Meda
    • Incursiune în lumea tridimensională: cărţile 3D
    • Să descoperim cărţile cu sunete: Cei trei purceluş,Frumoasa şi  bestia
    • Lectură, joc şi candoare. Atelier creativ. Embosare semne de carte
    • O carte şi o jucărie pentru fiecare. Schimb de cărţi şi jucării la Bibliobuz.
    • Fantezie şi culoare. Desene pe asfalt
    • Ghici ghicitoarea mea. Concurs de ghicitori
    • Născoceşte o poveste. Şi tu poţi fi povestitor
    • Poveştile prind viaţă –  teatru de păpuşi cu marionete

ATELIERE CREATIVE: PERSONAJE FANTASTICE DIN BASME

Concurs de pictură cu premii. Coordonator voluntar: Ana Pantea

Ora 10.00 MINIRECITAL FOLK, Grupul Primavera. Coordonator: Marinela Popa

Spaţiul de evenimente

Ora 10.30 „VREAU SĂ JOC”. Decernarea premiilor concursului de artă plastică pe motive blagiene. Participă elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia; Prezintă: Cristina Smadea

Spaţiul de evenimente

Ora 11.00 LANSĂRI DE CARTE

EDITURA EIKON

–  Emilia Ivancu, Noaptea în care focurile vor arde până la capăt

–  Eduard Dorneanu,  Mălini,  vol. 1 și 2, Departe de Troia, Sublimare

Prezintă: Vianu Mureșan, Valentin Ajder

Ora 11.30 LANSĂRI DE CARTE

  • Valeriu Câmpeanu, Lumini peste timp, poeme aforistice
  • Valeriu Câmpeanu, Drumul regăsirilor/Voyageur sur le chemin des retrouvailles, poeme aforistice, ediție bilingvă română/franceză;  traducător  Paula Romanescu

Invitați: Christian Tămaș, Brândușa Tămaș, Valeriu Câmpeanu

Prezintă: Aurel Pantea

Ora 12.00 SCRIITORI DIN JUDEŢUL ALBA. Lansări şi prezentări de cărţi şi reviste

  • Cornel Nistea, Însemnări critice. Editura MoldoTip
  • Filiala Alba- Hunedoara a U.S.R, Dicționar –almanah literar. Editura MoldoTip
  • Mircea Stâncel, Cartea speranțelor disperate Editura MoldoTip

Prezintă: Aurel Pantea, Cornel Nistea, Mircea Stâncel

  • Dorin Oaidă, Istoria trăită. Editura Grinta

Prezintă: Dorin Oaidă

  • Mircea Borcan, Discurs asupra literei a; Esoterice; Tatuaje cu dame de pică; Hemografii

Prezintă: Aurel Pantea, Elena Anghel

  • Ironim Munteanu, Între Apollo şi Dionysos, Editura Grinta

Prezintă: Sonia Elvireanu

  • Rodica Braga, Timp în derivă; Vară de sidef. Editura Ideea Europeană

Invitați: Rodica Braga, Mircea Braga

Prezintă: Sonia Elvireanu

  • Gheorghe Dăncilă, Erotycon, Editura Unirea

Prezintă: Felicia Colda

  • Vasile Remete, Lirica Magna. Ediție bilingvă română-spaniolă

Prezintă: Ion Todor

  • Revista „Alba Iulia Cultural”, nr. 5/2017

Prezintă: Vasile Remete, Ion Todor

Spaţiul de evenimente

Ora 13.00  – Cartea care te cucereşte. Premierea câştigătorilor concursului de eseuri adresat elevilor din municipiul Alba Iulia (cls. III-XII)

Esplanada/Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor

Ora 14.00  LANSĂRI  DE CARTE

Editura Princeps Edit

  • August Scriban, Dicţionarul limbii române (etimologii, înţelesuri, exemple, citate, arhaisme, neologisme, provincialisme)

Prezintă: Aurel Pantea şi Daniel Corbu

  • Daniel Corbu – Januvia – Romanul ascezei

Aurelian Silvestru –  Mersul pe apă  (Colecţia ”Ediţii Critice”)

Prezintă:  Ion Mărgineanu  şi  Daniel Corbu

  • PATRIMONIUL POETIC NAŢIONAL. Prezentarea Colecţiei de audiobookuri „Mari Poeţi, Mari Opere, Mari Actori”

Prezintă: Filomena Corbu

Spaţiul de evenimente

Ora 14.30 LANSARE DE CARTE

  • Anca Sîrghie, Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai, Editura Tehno Media
  • Anca Sîrghie, Lucian Blaga și ultima lui muză, Editura Tehno Media

Invitat: Anca Sîrghie

Prezintă: Antonia Bodea

Ora 15.30 Editura Şcoala Ardeleană

LANSARE DE CARTE

– Lucian Loiș, Octavia Loiș, TRIDIMENSIONAL. Invitați: Octavia Loiș, Lucian Loiș

Prezintă: Felicia Colda, Vasile George Dâncu

Ora 16.30 LANSĂRI DE CARTE INTERACTIVE, Editura EIKON în  dialog cu LECTURALBA  – Clubul de lectură al

Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

  • Manuela Sanda Băcăoanu , Între pământ și cer pe Camino de Santiago;

Când soarele răsare la apus

  • Bogdan Popoveniuc, Filosofia singularităţii – Creierul global, o etică a gândirii fără om
  • Nicu Ioniță, Experimentul Pitești – Spălarea creierului și reeducarea prin tortură în România comunistă / Pitești experiment –Brainwashing and Re-Education through Torture in Communist Romania
  • Sorin Borza, Modernitatea ratată. Gândirea fără public și stăpânul fără chip
  • Ștefan Vianu, Existenţă și Idee
  • Nicolae Turcan, Apologia după sfârșitul metafizicii –Teologie și fenomenologie la Jean-Luc Marion
  • Plotin: despre nemurirea sufletului, traducere din greacă și interpretare de Dan Tomuleț
  • Vianu Mureșan, Autoportrete în oglinzile cărţilor; Pavese – omul jignit

Invitați: Manuela Sanda Băcăoanu, Georgeta Orian, Dan Tomuleț, Vianu Mureșan

Moderator: Valentin Ajder

Ora 18.00 ÎNCHIDEREA OFICIALĂ A ediţiei a X-a a Târgului de carte „Alba Transilvana”

EPILOG

Ora 18.00 VREAU SĂ FIU ACTRIȚĂ, recital susţinut de actriţa Anca Sigartău cu acompaniament de pian susţinut de  Marcel Stănciucu

[nggallery id=3986]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

30-31 martie: Jandarmii din Alba, activități la Carolina Mall din Alba Iulia. Prezentarea tehnicii din dotare și autospecialelor de intervenție

Bogdan Ilea

Publicat

în

30-31 martie: Jandarmii din Alba, activități la Carolina Mall din Alba Iulia. Prezentarea tehnicii din dotare și autospecialelor de intervenție Jandarmeria Română împlinește în acest an 174 de ani de la înființare, iar Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba a pregătit activități pentru publicul interesat. Cu prilejul sărbătoririi a 174 de ani de la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea