FOTO/VIDEO: O dioramă a Munților Apuseni amplasată într-o piramidă transparentă – noul punct de atracție al orașului Câmpeni
După câteva zile de funcționare în probe, ieri a fost finalizată o dioramă a Munților Apuseni care a devenit o noutate pentru orașul Câmpeni, fiind amplasată în parcul din fața primăriei, într-o piramidă patrulateră.
Amplasată pe o bază pătrată de beton cu latura de 4 metri, piramida are o înălțime de 236 cm, fiind acoperită cu policarbonat transparent care are inserții împotriva razelor ultraviolete, aceasta având rolul de a proteja diorama din interior.
Lucrarea a fost realizată cu bani din bugetul orașului, după ce consilierii locali aprobaseră în ședința de la sfârșitul lunii mai suma totală de 19.500 lei pentru realizarea proiectului ,,Diorama și lucrări de amenajare platformă și construire protecție”, propus de primarul Ioan Călin Andreș.
Diorama a fost realizată pe durata a aproximativ 3 săptămâni de artistul plastic Viorel Iosif din Zlatna care a precizat că pe matrița din fibră de sticlă sunt amplasate pietre semiprețioase – agate, calcedonii, calcopirită, cristale de stâncă, jaspuri luminate cu leduri – alături de numeroase alte elemente specifice acestei zone: un munte cu o locuință în vârf și drum de acces, gospodării moțești cu animale, moară pusă în mișcare de apă, galerie și o exploatare minieră, trenuleț electric care trece printr-un tunel și printr-o gară austriacă, o apă curgătoare, vegetație, animale, precum și alte elemente.
Diorama a devenit deja un punct de atracție al orașului, fiind fotografiată și privită cu atenție atât de copii, turiști, cât și de majoritatea cetățenilor care trec prin fața Primăriei orașului Cîmpeni, localitate care se pregătește de primirea musafirilor cu ocazia Zilelor Orașului și Târgului de Fete de pe Muntele Găina – evenimente care se vor desfășura săptămâna viitoare, începând de marți, 18 iulie.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=4320]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu la Câmpeni: Hornul unui bloc de pe strada Teiului, cuprins de flăcări Un incendiu a izbucnit la hornul unui bloc de pe strada Teiului din Câmpeni, pompierii din oraș intervin pentru stingerea flăcărilor. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Campeni, str. Teiului. Este vorba ce […]
Video | Primăria Alba Iulia a trecut la „planul B” pentru organizarea Târgului de Crăciun 2026. Ce spune Gabriel Pleșa despre ediția de Paște: „Sper că în 2027 vom avea o concesionare”
Primăria Alba Iulia a trecut la „planul B” pentru organizarea Târgului de Crăciun 2026. Ce spune Gabriel Pleșa despre ediția de Paște: „Sper că în 2027 vom avea o concesionare” Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre planurile administrației locale privind concesionarea serviciilor de organizare a Târgurilor de Crăciun și de Paște din […]
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de măsurare de ultimă generație pentru cercetarea în electronică auto
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de măsurare de ultimă generație pentru cercetarea în electronică auto Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia (UAB) a lansat o achiziție publică pentru o sursă de semnal în 4 cadrane și un set de sonde de măsurare, cu o valoare estimată de 471.581 lei fără TVA. Termenul-limită pentru […]

