Rămâi conectat

Oameni şi locuri

FOTO/VIDEO: La temperaturi de -15 grade, oamenii fără adăpost refuză ajutorul autorităților

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prima dintre nopțile acestei ierni cu atenționare de ger, în care s-au prognozat temperaturi de – 15 grade celsius, i-a scos pe poliţiştii din Alba Iulia pe teren, în căutarea oamenilor fără adăpost, pentru a-i ajuta să ajungă în siguranţă, la Centrul Social de Urgenţă din Gara Alba Iulia sau, după caz, la spital.

Surprinzător, aceștia refuză de cele mai multe ori mâna întinsă și nu vor să plece din locul în care majoritatea își duc viața peste an, cel mult ”se lasă convinși” și merg cu oamenii legii la Așezământul din gară sau  cu ambulanța la spital însă se întorc mereu după câteva ore pentru că trebuie să-și apere locul și bruma de lucruri strânsă acolo.

Este și cazul unui bărbat ajuns în Alba Iulia din Piatra Neamț. Peste vară și-a făcut culcuș într-o centrală dezafectată, fără ziduri, doar cu stâlpi de susținere și tavan, din cartierul Ampoi 3. Are peste 50 de ani, nu știe unde s-a născut dar știe că a crescut în Moldova. Este bolnav de diabet. A fost dus de polițiști la spital acum două zile, dar s-a întors. În această seară a fost preluat din nou de o ambulanță, dar după două ore a fost înapoi. Polițiștii l-au găsit întins pe saltea și acoperit cu mai multe pături. Refuză să plece, spune că nu îi este frig și că va rezista cu tot gerul de afară.

Polițiștii au căutat în mai multe locaţii cunoscute ca fiind folosite de oamenii care trăiesc pe stradă ca adăposturi peste noapte. Dacă unii dintre aceştia s-au îndreptat singuri către aşezământul din gara municipiului, deoarece acolo pot avea parte de o masă caldă şi de un acoperiş deasupra capului, alții, știind că vor fi căutați, se ascund, iar oamenii legii găsesc doar semnele că în respectivele locuri își duc viața, în condiții greu de imaginat, cei care ziua caută în gunoaie sau cerșesc o bucată de pâine.

*Centrul Social de Urgenţă din Alba Iulia este plin, însă dacă este cazul se vor găsi modalități de suplimentare a locurilor

Aşezământul care îi adăposteşte pe oamenii fără locuinţe din Alba Iulia are toate locurile ocupate, însă administratorii spun că vor găsi soluții astfel încât nicio persoană aflată în dificultate să nu rămână în aceste zile geroase pe stradă.

Mihai Cramba, asistentul social care se ocupă de acest centru a declarat pentru ziarulunirea.ro că aici există 50 de locuri, 8 pentru femei şi 42 pentru bărbaţi, ocupate în totalitate dar se aşteaptă şi alţi noi veniţi, în cazul în care aceştia vor fi găsiţi pe străzi de poliţişti.

Persoanele care provin din judeţul Alba pot sta aici 3 luni, cu posibilitate de prelungire. Mulţi dintre cei găzduiţi pleacă dimineaţa să muncească cu ziua prin oraş însă noaptea se întorc la Centru fiindcă știu că nu ar rezista pe stradă, mai ales pe o astfel de vreme geroasă.

Oamenii beneficiază de căldură, apă caldă şi trei mese pe zi, toate finanţate de DGASPC Alba, Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia şi Serviciul Public de Asistenţă Socială al Primăriei Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea