Actualitate

FOTO:De Ziua Naţională, 64 de artişti din toată ţara şi-au expus lucrările la Galeriile de Artă din Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Deoarece şi arta este parte integrantă a vieţii de zi cu zi a românilor, pentru a cinsti cum se cuvine ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, zeci de artişti consacraţi, dar şi tineri dornici de afirmare din toată ţara au luat parte la deschiderea Salonului Naţional de Artă, ce a avut loc la Alba Iulia.

În cadrul expoziţiei, la Galeriile de Artă ale Uniunii Artiştilor Plastici şi-au expus lucrările un număr de 64 de artişti. Deschiderea festivă a Salonului Naţional de Artă 2012 a avut loc sâmbătă, începând cu ora 16.00, expoziţia fiind prezentată de preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Alba, prof. dr. Traian Mârza.

Vă prezentăm  mai jos lista cu artiştii care au expus la Alba Iulia:
Cosmin Cociș – Franţa, Katerina Armenopoulou – Grecia, Chemao Montasir – Maroc, Horea Paștina – București, Ovidiu Paștina -Ploiești, Mihai Sârbulescu – București, Eugen Raportoru – București, Marian Maria -Magath – București, Aurel Nedel -Hunedoara, Traian Mârza -Alba-Iulia, Calistru Fioghin – Sfântu Gheorghe, Vasile Ulian – Piatra Neamț, Radu Șerban – Cluj-Napoca, Aurel Dumitru – Blaj, Valentin Ladar – Oraștie, Vladimir Nedel – Hunedoara, Raul Călin Anton – Cluj-Napoca, Aurelia Călinescu –Sibiu, Nicu Stancu – Blaj, Romi Adam – Alba-Iulia, Dorel Moise – Cluj-Napoca, Liviu Vlad – Cluj-Napoca, Maria Margareta Catrinu – Cluj-Napoca, Vasile Soponariu – București, Voichița Cecalacean – Târgu-Mureș, David Croitor – Vatra Dornei, Layos Emil Kovacs – Satu-Mare, Ciprian Dumitrache -Buzău, George Spaiuc – Botoșani, Ioana Raica – Alba Iulia, Mircea Năstase – Alba Iulia, Ana Jilinschi – Alba Iulia, Florin Bosânceanu – Alba Iulia, Andrei Popa – Sibiu, Georgeta Filip – Orăștie, Cornel Vana – Turda, Constantin Pele – Sibiu, Mihai Pâslariu – Alba Iulia, Adrian Abrudan – Cugir, Vasile Luncian – Alba Iulia, Dana Ortelecan – Alba Iulia, Daniela Stănoiu – Aiud, Daniel Bordeu – Alba Iulia, Simion Sanfir – Alba Iulia, Petre Chirea – București, Maria Cristea – Cluj-Napoca, Alexandra Pop – Cluj-Napoca, Laura Mârza Cimpoeș –Alba Iulia, Daniela Paleogianni – Cugir, Emil Cojocaru – Alexandria, Maria Predan – Cluj-Napoca, Emil Ilea – Timișoara, George Blaga-Piatra Neamț, Ana Rus – Cluj-Napoca, Iosif Mladin – Alba Iulia, Valerian Paraschiv – Alba Iulia, Olga Rădulescu – Alba Iulia, Aurel Dumitru – Blaj, Ovidiu Cărpușor – Brașov, Ovidiu Slătineanu – Piatra Neamț, Ilie Toader – Alba Iulia, Radu Goia – Alba Iulia, Gabriel Ioaniciu –Alba Iulia.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiştilor Plastici, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Viteze „supersonice” pe autostrăzile din România: Ce sancțiuni au primit cei care au apăsat excesiv pedala de accelerație în perioada 31 august – 6 septembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Viteze „supersonice” pe autostrăzile din România: Ce sancțiuni au primit cei care au apăsat excesiv pedala de accelerație în perioada 31 august – 6 septembrie 2026 În perioada 31 august – 6 septembrie 2026, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 2.133 […]

Citește mai mult

Actualitate

Când pot fi amendaţi şoferii din cauza triunghiului reflectorizant, extinctorului şi a trusei medicale din maşină. Explicațiile RAR

Ioana Oprean

Publicat

în

Când pot fi amendaţi şoferii din cauza triunghiului reflectorizant, extinctorului şi a trusei medicale din maşină. Explicațiile RAR Extinctorul, trusa medicală și triunghiurile reflectorizante nu trebuie să lipsească din maşina niciunui șofer. RAR explică unde ar trebui poziţionat stingătorul şi a transmis că poliţistul poate amenda conducătorul auto în situaţiile în care extinctorul și trusa […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor 2026: „Succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor 2026: „Succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană” Președintele Nicușor Dan le-a transmis, duminică, un mesaj de apreciere pompierilor români, cu prilejul Zilei Pompierilor, subliniind rolul esențial pe care aceștia îl au în gestionarea situațiilor de urgență și în protejarea comunităților. […]

Citește mai mult