FOTO:”Convergenţe şi provocări în domeniul ştiinţelor exacte şi inginereşti”, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
La Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia s-au desfăşurat sâmbătă, 5 aprilie, lucrările din cadrul celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului Naţional „Convergenţe şi provocări în domeniul ştiinţelor exacte şi inginereşti”. Evenimentul, organizat de conducerea universităţii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa corpului Didactic a debutat la Sala Senatului în prezenţa rectorului universităţii prof.universitar dr. Daniel Breaz, a prorectorului, prof.univ.dr. Moise Ioan Achim, a unor cadre didactice ale instituţiei, precum şi a celor 40 de participanţi reprezentând colegii şi licee din Alba Iulia, Cugir , Sebeş şi Blaj.
Reuniunea s-a desfăşurat pe două secţiuni: Informatică, Matematică, Electronică Aplicată şi Stinţe inginereşti, Chimie Fizică, Stiinţele Pământului, agenda dezbaterilor cuprinzând un număr de peste 40 de lucrări prezentate de cadre didactice din rândul celor 9 colegii şi licee ale judeţului, secţiuni moderate de lector univ. dr. Andreea Muntean şi lector univ.dr. Carmen Paştiu.
Lucrările prezentate, de o mare diversitate, s-au bucurat de interesul participanţilor oferind un cadru larg de dezbatere fapt ce conferă legitimitate organizării unor astfel de manifestări menite să dea răspunsuri şi informaţii din varii domenii de activitate.
Am reţinut din programul de manifestări prezentarea de teme precum: „Metode de verificare a suprafeţelor sculelor aschietoare cu profil elicoidal” şi „Principiul cinematic de generare a mişcării elicoidale în vederea realizării unui dispozitiv de rectificat suprafeţe elicoidale adaptabil pe o maşină de rectificat plan”, autori: ing. Alexandru Micaciu si ing. Mircea Trifan (Cugir); „Radiaţii electromagnetice- Soft educaţional”, autor: Ciobanu Adriana Gabriela (Alba Iulia); „Informaţia şi cunoaşterea-Resurse economice ale societăţii”, autor ing. Liliana Dache (Cugir), „Parfum…de la mirosul florilor la…parfumuri”, autor: Lucia Iuliana Igna (Alba Iulia); Procesul de fabricaţie de tip „CYBER FACTORY”, autor: ing. Dorin Scânteie (Cugir); „Schimbări geografice în perioada tranziţiei şi problemele municipiului Alba Iulia în raport cu rolul şi poziţia în reţeaua urbană actuală’’, autori: Marcel şi Laura Arăboaie.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=1428]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul
Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]
