FOTO| Ziua Mondială a Bibliei, marcată de elevii Colegiului Național „Avram Iancu” din Câmpeni
FOTO| Ziua Mondială a Bibliei, marcată de elevii Colegiului Național „Avram Iancu” din Câmpeni
În data de 11 noiembrie 2022, la Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni, a avut loc o activitate inedită desfășurată în premieră în județul Alba, intitulată „Sfânta Scriptură – busola spirituală a omenirii”, menită să puncteze Ziua mondială a Bibliei, sărbătorită în fiecare an la data de 13 noiembrie.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvântare a unității de învățământ, oficiată de un sobor de preoți din protopopiatul Câmpeni: părintele Cristian Motora, părintele Radu Culda, părintele Adrian Rednic, părintele Ionel-Dan Mera (secretarul protopopiatului), în frunte cu părintele protopop Andrei Bâldea, la care au participat conducerea Colegiului, profesori, personal auxiliar și elevi.
În continuare, un număr de aproximativ 75 elevi de gimnaziu și liceu din unitățile școlare aparținătoare Cercului Pedagogic Câmpeni au participat la concursul zonal organizat pe două secțiuni: expoziție de desen religios și verificarea cunoștințelor biblice. Tematica acestui concurs, care a cuprins atât capitole din Vechiul Testament, cât și din Noul Testament, a fost stabilită în cadrul întâlnirilor de lucru ale profesorilor de Religie din Cercul Pedagogic Câmpeni, îndrumați de către prof. Alin Bar, responsabilul de Cerc, și a verificat cunoștințele dobândite de către elevi în urma lecturii unor pasaje sugestive, adecvate vârstei lor, din Sfânta Scriptură.
Profesorii de Religie din Cercul pedagogic Câmpeni au dovedit o implicare impresionantă în îndrumarea, mobilizarea și însuflețirea elevilor în a participa la această activitate de suflet, menită să schimbe vieți, să înalțe inimi și să statornicească o educație de calitate, zidită pe valori. Cei care au trudit pentru a reliza prima ediție a Concursului „Sfânta Scriptură – busola spirituală a omenirii” sunt: prof. Corina Petrea (Liceul Tehnologic Câmpeni), prof. Iuliana Selagea (Școala Gimnazială Câmpeni), prof. Adnana Cuciureanu (Școala Avram Iancu), prof. Luciana Mirișan (Școala Vadu Moților), prof. Mihaela Jurj (Școala Gârda), prof. Angela Costea (Liceul Tehnologic „Țara Moților” Câmpeni), prof. Elena Miheț (Scoala Bistra), prof. Valentina Barb (Școala Lupșa), prof. Marius Băieș (Liceul „Dr. Lazăr Chirilă”, Baia de Arieș), prof. Simina Floarea (Școala Gimnazială Roșia Montană) și gazda evenimentului, prof. Sofia Trînc (Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni). Aceștia au adresat calde mulțumiri și familiilor elevilor participanți, fiind conștienți de aportul semnificativ al acestora în reușita evenimentului.
La finalul evenimentului, elevii au fost premiați în Clubul Colegiului, în cadru festiv. Domnul director Nicolae Barb, care a sprijinit această amplă activitate, a declarat că a primit cu emoție propunerea acestui îndrăzneț proiect și nu a ezitat să se implice în directa lui organizare, considerând că lectura Sfintei Scripturi este temelia unei educații sănătoase, cu sens, pentru tinerele generații.
Elevii participanți au așteptat cu nerăbdare premiile care au constat în: volume ale Sfintei Scripturi, cărți de rugăciune, iconițe și diplome de participare oferite prin grija Protopopiatului Ortodox Câmpeni.
Elevii participanți au dat dovadă de cunoștințe biblice temeinice, manifestând dragoste atât pentru ora de Religie, cât și pentru Biserică, ceea ce denotă și o grijă aparte a familiilor acestora pentru o educație de calitate fundamentată pe valorile moral-creștine.
Atmosfera generală a depășit granițele educației formale, transpunând participanții într-un cadru familial autentic creștin. Pe această cale, adresăm calde felicitări tuturor celor care s-au implicat și au clădit un parteneriat trainic între Biserică și Școală!”, a transmis profesoara, Laura Popa, Inspector Școlar de Religie, prin intermediul paginii de socializare a Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO, VIDEO INCENDIU la o anexă gospodărească din Bistra: Intervin pompierii din Câmpeni cu trei autospeciale
INCENDIU la o anexă gospodărească din Bistra: Intervin pompierii din Câmpeni cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit marți, în jurul orei 14.00, la o anexă gospodărească din Bistra. Intervin pompierii din Câmpeni cu trei autospeciale. Secția de pompieri Câmpeni intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o EPA pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Postul Paștelui 2024, cel mai lung și aspru post din an: Interdicții, durată, zile de dezlegare la pește. Obiceiuri și tradiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui
-
Opinii - Comentariiacum o zi
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, penultima etapă: Unirea Ungheni – Metalurgistul Cugir 2-0 (0-0), vizitatorii afară din calculele pentru play-off | Industria Galda de Jos – ACS Mediaș 1-3 (1-1), oaspeții au întors scorul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Povestea aurarului legendar Mihăilă Gritta – românul care a contrubuit masiv la păstrarea identității de neam, într-o perioadă în care dezrădăcinarea românilor din Transilvania era în toi