Curier Județean

FOTO: ,,Ziua Limbii Române”, sărbătorită la Centrul Cultural Cugir

Mondoc Adriana

Publicat

în

La Centrul Cultural Cugir s-a desfășurat astăzi, un mini – spectacol cultural artistic dedicat Zilei Limbii Române, eveniment organizat de directorul instituției, Diane Elisabeta Dobrean, la care au fost invitați să ia parte, elevi, cadre didactice și cetățeni ai orașului. 

Petrecerea Divorțaților

În acest cadru, artiștii Cercului de teatru, coordonați de regizoarea Maria Dodoc, au recitat poezii, au cântat, au dansat și au interpretat secvențe vesele, pline de umor, din cunoscute piese de teatru românesc. Pe un ecran situat în incinta sălii pregătite pentru eveniment, au fost proiectate imagini cu momente din istoria poporului român.

Și-au dat concursul la reușita manifestării: Ana Bugeag, Mateiu Borza, Ioana Banu, Sofia Maria Dodoc,  surorile Luisa și Alesia Cristea, Vlad Corcodean, Luisa Baltă, Adrian Buruiană, Paul Sulincean și Mihai Motorga. Artiștii care au întreținut atmosfera au fost răsplătiți cu aplauze din partea publicului și cu dulciuri din partea organizatorilor.

„Este o zi superbă la fine de august în care sărbătorim Ziua Limbii Române.  Este un cadru special, miraculos, în care ne sărbătorim unii pe alţii, cei pese 20 de milioane de români, care vorbim, cugetăm, ne exprimăm în această minunată limbă. Tot ceea ce facem în viață trebuie să facem cu simţământul unui bun român, care are pentru pământul acesta multă dragoste, cu simţământul înalt că putem să punem o părticică,  la eşafodajul superb, frumos, ales al României în care credem”, a spus directorul Centrului Cultural, Diane Elisabeta Dobrean. (C.P.)

[nggallery id=6056]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

8 noiembrie 2026 | Hramul Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia: Ce concert special de muzică religioasă este programat

Ioana Oprean

Publicat

în

Hramul Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia: Ce concert special de muzică religioasă este programat Corala „Sfânta Treime” a Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia va susține, duminică, 8 noiembrie 2026, un concert de muzică religioasă dedicat hramului Catedralei arhiepiscopale. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, va începe la ora 19:00, după oficierea Vecerniei Mari. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir a fost semnalată prezența unui urs în seara zilei de 4 noiembrie 2026, potrivit jandarmilor din Alba. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Urs filmat pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT 

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT  Prezența unui urs a fost semnalată în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis în urma cu cateva minute un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”. Ursul a fost filmat de către un grup de adolescenți, iar […]

Citește mai mult