FOTO| Ziua Imnului Național, sărbătorită în Piața Tricolorului din Alba Iulia
Ziua Imnului Național a fost sărbătorită, vineri dimineața, în Piața Tricolorului din Alba Iulia, la ceremonie participând oficialități locale și județene, precum și cadre militare.
În fiecare an, la 29 iulie, se sărbătorește Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.
„Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
[nggallery id=2458]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată să intervină pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs in loc. Bucium Cerbu DN74. În accident a fost implicat 1 autoturism rasturnat in rau, fara persoane incarcerate. „Ca urmare a accidentului, o persoană a fost […]
Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet
Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet În calendarul ortodox, Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește în fiecare an pe 14 septembrie și este unul dintre cele mai importante praznice împărătești. Sărbătoarea amintește în primul rând de aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă […]
20 septembrie 2026 | „Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul
„Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul Duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, Piața Mare din Blaj devine locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a proiectului „Bogățiile […]