Ştirea zilei

FOTO| #Votează ”ăștia” – Laitmotivul Diasporei pe mii de fotografii, în turul doi al alegerilor prezidențiale 2019

Ioana Oprean

Publicat

în

Apelativul “ăștia” din diaspora, folosită în timpul unei conferințe de presă de către Viorica Dăncilă a devenit laitmotivul românilor aflați în străinătate și care au ieșit la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2019.

Petrecerea Divorțaților

Mii de fotografii însoțite de mesajul #Votează ”ăștia” au împânzit rețelele de socializare în a doua zi de vot în Diaspora, în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2019.

Votul în străinătate pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a început în noaptea de joi spre vineri, la ora 1.00, ora României, odată cu deschiderea secţiilor de votare din Noua Zeelandă şi Australia și se va finaliza luni dimineaţă, la ora 7.00, când vor fi închise secţiile de votare de pe coasta de vest a SUA.

Până sâmbătă, la ora 20.00, au votat în secții 327.877 de români, cu aproape 83.000 mai mulți față de aceeași perioadă din primul tur al alegerilor prezidențiale. La aceștia se adaugă votanții prin corespondență, astfel că ajungem la peste 345.000 de români care au ales viitorul președinte ale țării noastre.

Cuvântul-cheie al acestei runde de vot este cu siguranță „ăștia”, expresia folosită de Viorica Dăncilă la adresa românilor de peste hotare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba.  Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]

Citește mai mult