FOTO: Volei Alba Blaj, eșec 2-3 cu Corona Brașov, în semifinale! Egalitate, totul se decide miercuri, 15 aprilie în „Alba Blaj” Arena!
Volei Alba Blaj, eșec 2-3 cu Corona Brașov, în semifinalele Diviziei A1! Egalitate, totul se decide miercuri, 15 aprilie în „Alba Blaj” Arena, în meciul decisiv!
Campioana Volei Alba Blaj a pierdut 2-3, în deplasare, cu Corona Brașov, în al doilea meci din semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, iar calificarea în ultimul act se va decide miercuri, 15 aprilie, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00
Iarăși duel spectaculos între Ioana Baciu – 29 de puncte și Vittoria Piani – 27, la vizitatoare neevoluând Viktoria Trcol
Citește și: VIDEO | Volei Alba Blaj, triumf pentru al doilea an consecutiv în Cupa României la volei feminin: Finală-thriller cu Dinamo

Până la setul decisiv, se părea că istoria se repetă, comparativ cu primul meci, când Bajul a remontat de la 0-2 și a câștigat. La fel au stat lucrurile și în retur, când Blajul a revenit de la 0-2, a egalat, dar a cedat, 15-13!!!
Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2 (25-16, 25-21, 18-25, 20-25)
În primul set, campioana a fost de nerecunoscut, Corona controlând autoritar disputa, 12-4 (7 puncte succesive) și 19-8 fiind diferențele categorice înregistrate. Degringolada a continuat și în al doilea parțial, cu brașovencele tot la timonă: 17-8 (cu o altă serie de 5 puncte la rând), iar pentru Blaj lucrurile erau în picaj maxim. Corona avea 2-0 la seturi fiind la un set de a învinge, a egala scorul la general și a relansa lupta pentru calificarea în finală! Vizitatoarele, aflate cu cuțitul la os, și-au ridicat nivelul și au reușit să se impună în al treilea set, prelungind suspansul, asta și pe fondul înlocuirilor, cu Grama și Martinez lângă fileu. Se repetă scenariul din precedentul duel direct, când echipa din „Mica Romă” a remontat spectaculos, a reușit să egaleze și să împingă disputa în tie-break. În decisiv, Blajul a avut 6-3 și 8-6, dar a urmat o cădere și s-a ajuns la 11-9 și 12-10, 13-11, pentru Corona, într-un final încins, vizitatoarele anulând o minge de meci, dar au pierdut, după 126 de minute de joc
Al treilea meci consecutiv de 5 seturi disputat de deținătoarea titlului.
Istoria nu s-a repetat, iar Corona relansează lupta pentru ultimul act, după o confruntare spectaculoasă.
Și în cealaltă semifinală este egalitate, după ce Dinamo a învins CSO Voluntari, în minimum de seturi, toate 25-22.
Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din cinci întâlniri, astfel: 18, 19, 25, 26 aprilie și 3 mai (dacă se va ajunge la meciul decisiv).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Sâmbăta Patimilor, semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, la ora 11.00
Sâmbăta Patimilor, semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, la ora 11.00 Sâmbătă, 11 aprilie, în Sâmbăta Mare, la ora 11.00, la Galtiu și Săsciori, sunt prevăzute semifinalele Cupei României, faza județeană. Citește și: Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – […]
În Vinerea Mare, momente de reculegere pentru legendarul Mircea Lucescu! SCM Zalău – CSM Unirea Alba Iulia, duel dur în play-off | Metalurgistul Cugir, deplasare la Tășnad *CIL Blaj, joc extern la Șag
În Vinerea Mare, momente de reculegere pentru legendarul Mircea Lucescu! SCM Zalău – CSM Unirea Alba Iulia, duel dur în play-off! Metalurgistul Cugir, deplasare la Tășnad, iar CIL Blaj are joc extern la Șag în play-out Vor fi momente de reculegere în memoria legendarului antrenor Mircea Lucescu la toate partidele din fotbalului românesc. La fel […]
Joi, 9 aprilie 2026, ora 17.00, Corona Brașov – Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1 | Campioana, la o victorie de finală
Joi, 9 aprilie 2026, ora 17.00, Corona Brașov – Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1 | Campioana, la o victorie de calificarea în finală Joi, 9 aprilie 2026, de la ora 17.00, se dispută partida dintre Corona Brașov și Volei Alba Blaj, al doilea joc din semifinalele Cupei României la volei feminin. Citește și: […]