FOTO Vijelii și vânt puternic la Arieșeni. Copacii doborâți au blocat DN75 și au distrus gardul unei cabane
Mai mulți copaci au fost doborâți, sâmbătă, la Arieșeni, de vântul puternic, blocând parțial DN75 și avariind gardurile unor imobile.
Persoane din Arieșeni au transmis ziarului ”Unirea” că vijelia a creat pagube materiale și a smuls mai mulți brazi din rădăcini.
Incidentele au fost confirmate de primarul comunei Arieșeni, Vasile Marin Jurj, care a spus că momentan nu există drumuri închise, iar un copac căzut pe DN 75 a fost ridicat de reprezentanții Drumurilor Naționale.
Un brad smuls din rădăcini a rupt gardul unei cabane.
”Nu au fost probleme mari, iar fenomenele meteorologice nu au încurcat turismul”, a spus Vasile Marin Jurj.
El a mai spus că ieri a plouat, iar astăzi (n.a. duminică) ninge, pârtiile fiind pregătite pentru schi.
Administrația Națională de Meteorologie a semnalat intensificări ale vântului, în toată țara, și ninsori viscolite la munte.
Până luni la ora 17.00, în zonele montane va ninge, izolat se vor cumula cantităţi de precipitaţii ce vor depăşi 15 l/mp şi vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu viteze de peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului se vor semnala temporar şi în celelalte regiuni, dar la cote mai reduse (50…55 km/h), iar în Maramureş, local în Transilvania şi Crişana, precum şi, trecător, în nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi mixte.
[nggallery id=1568]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

