Ştirea zilei

FOTO / VIDEO: Ziua Protecţiei Civile, sărbătorită la ISU Alba: prezentarea tehnicii de intervenţie şi activităţi preventive

Ioana Oprean

Publicat

în

În 28 februarie se împlinesc 86 de a ani de la înființarea Protecției Civile în România. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba organizează “Ziua Porţilor Deschise”.

Cu ocazia a niversării a 86 de ani de la înființarea Protecției Civile în România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba organizează “Ziua Porţilor Deschise” între orele 12.00-16.00, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi pot asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.

Oaspeţii pompierilor vor avea ocazia să afle informaţii utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă cum ar fi: cutremurul, inundaţiile sau descoperirea elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflictelor militare.

Manifestările organizate cu prilejul acestei sărbători se vor desfăşura după următorul program:

– ora 11.55 – 12.00 – Primirea invitaților;

– ora 12.00 – 12.30 – Ceremonial militar și religios;

– ora 12.30 – 13.00 – Avansări în gradul următor și treceri în rezervă a cadrelor militare;

– ora 13.00 – 13.30 – Întâlnirea cadrelor active cu invitații;

Toate aceste activițăți se vor desfășura în curtea Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult