Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Un cățel maidanez EROU la Alba Iulia. Cum a salvat viața unei femei

Ioana Oprean

Publicat

în

Un cățel maidanez EROU la Alba Iulia. Cum a salvat viața unei femei

O seară care a început ca oricare altă tură de noapte, s-a transformat pentru Cornel Tomuș și Azorel, câinele care trăiește în curtea firmei unde bărbatul lucrează ca paznic, într-o noapte plină de emoții.

Petrecerea Divorțaților

Sâmbătă seara, în jurul orei 22.30, domnul Cornel mânca liniștit în ghereta de la poarta firmei unde lucrează ca paznic. Cina i-a fost întreruptă de lătratul insistent al câinelui Azorel, un maidanez care își duce zilele în zonă.

Cunoscând comportamentul patrupedului și știind că acesta latră doar atunci când vrea să dea de veste, bărbatul a ieșit să vadă ce se întâmplă. Paznicul a auzit din direcția unde lătra câinele vaietele unei femei. L-a chemat pe colegul de la o firmă vecină și împreună au trecut strada să vadă ce se întâmplă.

Au găsit o femeie căzută la pământ care abia vorbea și care le-a spus că nu își putea mișca o parte a corpului. Bărbații au sunat la 112 și au solicitat intervenția personalului specializat pentru a-i acorda îngrijirile necesare femeii, aceasta fiind preluată de o ambulanță SMURD și transportată la spital.

 „Câinele a simțit că femeia este în pericol și mi-a dat de veste. Lătra și alerga spre partea de drum unde se afla aceasta”, povestește Cornel Tomuș.

„Dacă Azorel nu ar fi lătrat cine știe când ar fi fost găsită femeia. Zona este la ieșirea din oraș, în  weekend și noaptea nu trece lume pe aici, suntem doar noi”, mai spune domnul Cornel.

Tot de la el am aflat că Azorel a fost fătat acum aproximativ 8 ani în curtea firmei și de atunci trăiește tot acolo. Paznicii îi dau de mâncare și se bucură de prezența lui, spunând că le este de mare ajutor în turele de noapte. Pentru fapta sa bună, patrupedul a fost recompensat cu laude, mângâieri și o bine meritată sarmală.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult