FOTO -VIDEO: Transport agabaritic cu piese de turbină eoliană, pe DN 75 Turda-Arieșeni. Elice imense pentru investiția în parcul eolian de pe Muntele Bihor
Sâmbătă, pe D.N. 75 Turda-Arieșeni, pe parcursul mai multor ore s-a desfășurat un transport excepțional prin care s-au dus trei elice imense ce vor fi amplasate pe corpul turbinelor din parcul eolian de pe Muntele Bihor.
Conform unui reprezentant al firmei care a asigurat transportul cu trei trailere imense și șase mașini de însoțire, acestea au o lungime de 47 metri și o masă de doar 6,5 tone deoarece elicele sunt realizate din fibră de sticlă și cu miez de metal.
Elicele au fost aduse din celălalt capăt al țării, din județul Constanța, au fost escortate de Poliția Română pe tot traseul, urmând autostrăzile A2 și A1, au trecut Munții Carpați pe valea Oltului, au traversat județele Sibiu, Alba, iar de la Turda au venit pe valea Arieșului în sus.
Din comuna Lupșa, convoiul a fost escortat de Poliția Câmpeni până în comuna Arieșeni și nu a întâmpinat probleme la traversarea prin orașul Câmpeni, unde se desfășura piață săptămânală. Dar, cel mai greu tronson din traseu a fost chiar cel de pe valea Arieșului datorită drumului îngust, pantelor și numeroaselor curbe, însă trailerele care le-au transportat au fost unele speciale în care câteva roți virau pentru a se putea încadra pe drum. Totodată, acesta a mai precizat că au fost aduse deja corpurile turbinelor, iar acest convoi este al doilea din totalul celor cinci prin care se vor aduce cele cinci seturi de câte trei elice.
Elicele aduse vor fi puse pe corpul celor cinci turbine care vor forma noul parc eolian amplasat pe Muntele Bihor, sub vârful Curcubăta Mică, la o altitudine de aproximativ 1700 metri, în extravilanul comunei Avram Iancu, la granița dintre județele Alba și Bihor.
Acest parc eolian este o investiție a S.C. Energo Proiect S.R.L. Cluj Napoca prin proiectul ”Amenajare parc eolian Curcubăta” cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Economiei, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie, în numele şi pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial ”Creşterea Competitivităţii Economice”. Valoare totală a proiectului este de 110.549.849 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 84.094.387 lei. Din întreaga sumă eligibilă, 51.802.142,48 lei este valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din FEDR, 7.063.928,52 lei este valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din bugetul național și 25.228.316 lei reprezintă cofinanțarea eligibilă a beneficiarului, iar valoarea neeligibilă este de 26.455.462 lei. Prin acest proiect se urmărește realizarea unui parc eolian cu o capacitate instalată de 11,5 MW, în scopul producerii de energie electrică din surse regenerabile.
Ovidiu Culda
[nggallery id=1214]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți”
Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți” Un șofer amendat pentru conducere agresivă a reușit să obțină în instanță reducerea la jumătate […]
VIDEO | Show spectaculos la Ciugud, după 31 de ani de când Lae Dreghici a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri! Celebrul cascador și-a ținut din nou spectatorii cu sufletul la gură
VIDEO | Show spectaculos la Ciugud, după 31 de ani de când Lae Dreghici a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri! Celebrul cascador și-a ținut din nou spectatorii cu sufletul la gură La 31 de ani de la cascada spectaculoasă, demnă de Cartea Recordurilor, și care la momentul respectiv a fost clasificată drept […]
VIDEO | Un pensionar din Alba cultivă smochini care rezistă la frig și produc fructe: ,,Am vrut să-mi ocup timpul la pensie și să nu stau degeaba”
Un pensionar din Alba cultivă smochini care rezistă la frig și produc fructe: ,,Am vrut să-mi ocup timpul la pensie și să nu stau degeaba” Ștefan Necșuleu, un pensionar din Alba Iulia, a transformat un stand de la târgul Apulum Agraria de la Ighiu într-o adevărată oază mediteraneană. Bărbatul s-a apucat de cultivat arbuști fructiferi […]