FOTO/ VIDEO: Tragedii pe drumurile din Alba în 2017 – Peste 30 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere
Numărul de accidente rutiere mortale produse pe drumurile din Alba, comunicate de IPJ, a fost mai mare în anul 2017, ca în anul precedent. Pe șoselele județului și-au pierdut viața peste 30 de persoane. Tragediile s-au produs din cauza neatenției la volan, viteză excesivă sau nerespectarea regulilor de circulație atât din partea șoferilor cât și din partea pietonilor.
Vă prezentăm mai jos evenimentele rutiere grave care au îndoliat, în 2017, zeci de familii:
*Seria neagră a început în 7 ianuarie 2017 la Blaj, unde o femeie de 54 de ani și-a pierdut viața după ce, în timp ce traversa strada prin loc nepermis, a fost lovită de un autoturism condus de un șofer care avea permisul suspendat. Potrivit IPJ Alba, ”în jurul orei 15.17, pe str. Tudor Vladimirescu din municipiul Blaj, femeia s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure, împrejurare în care a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiu. În urma accidentului, femeia a decedat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul autoturismului avea permisul de conducere suspendat”.
*La doar o zi diferență, în 8 ianuarie 2017, în jurul orei 03.20, o tânără de 19 ani din Cugir, pasageră într-un autoturism, a murit după ce a fost rănită grav într-un accident rutier produs în localitatea Vinerea. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că C.R.I., de 26 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism înspre Cugir, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în coliziune cu un stâlp de beton şi cu instalaţia de gaz din dreptul imobilului, după care autoturismul a luat foc. În urma accidentului, o tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, a decedat, şoferul autoturismului a suferit leziuni corporale grave, iar alţi doi tineri, de 24 şi 25 de ani, au suferit leziuni corporale uşoare. Şoferului autoturismului i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de acesta, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
*În 10 ianuarie 2017, un bărbat de 56 de ani din comuna Miraslău și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada prin loc nepermis. Accidentul s-a produs, în jurul orei 18.10, pe Drumul Național 1, pe raza localităţii Miraslău. Autoturismul implicat era condus de un bărbat de 45 de ani, din Teiuş. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportat la spitalul din Aiud unde a decedat.
*În 6 februarie 2017, tot pe raza localității Miraslău, un cetățean spaniol de 51 de ani a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce șoferul mașinii în care se afla a mers cu viteză, iar într-o curbă a intrat pe contrasens ciocnindu-se cu un alt autoturism. Potrivit IPJ Alba, D.C.T., de 62 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o autoutilitară Volkswagen Transporter, nu a adaptat viteza de deplasare și într-o curbă la stânga a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism Mercedes, condus de un bărbat de 51 de ani din Târgoviște. În urma accidentului, un bărbat de 51 de ani, pasager în autoutilitară a decedat, iar șoferul autoutilitarei a suferit fracturi costale, leziuni grave”.
*Un alt accident rutier mortal a avut loc în 15 februarie 2017, în jurul orei 5.30, pe DN 74, la kilometrul 43, între Abrud și Bucium. Șoferul unui autoturism – C.V. de 20 de ani – se afla în maşină alături de A.M. un tânăr de 22 de ani, ambii din Abrud, şi se deplasau din direcţia Abrud spre Alba Iulia. La trecerea podului râului Abrudel, C.V. a pierdut controlul volanului iar autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu balustrada de la pod şi s-a răsturnat în albia râului. În urma coliziunii, conducătorul auto şi pasagerul din partea dreaptă au fost proiectaţi afară din autoturism, fiind găsiţi pe malul apei. În urma accidentului, șoferul mașinii şi-a pierdut viaţa, iar tânărul de 22 de ani ea fost rănit grav.
*Un alt accident deosebit de grav, soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 45 de ani, s-a produs, în 17 februarie 2017, în jurul prânzului, pe DN1, în apropiere de intersecția cu drumul spre Sântimbru.
Potrivit polițiștilor, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra vehiculului în momentul în care a revenit pe banda sa, după o depășire, a lovit un capăt de pod și apoi s-a răsturnat. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din București, era conștient în momentul în care a fost scos din mașină. Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Alba Iulia și a murit la aproximativ 2 ore de la producerea accidentului, cu toate eforturile depuse de personalul medical.
*În 22 februarie 2017, în jurul orei 3.50, pe DN7, la km 447 + 600 m, pe raza localității Șibot, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 de ani a părăsit carosabilul și s-a izbit de zidul de protecție al autostrăzii.
În urma rănilor suferite șoferul a decedat pe loc.
Potrivit IPJ Alba, M.P.I.N, din Vințu de Jos, care conducea un autoturism Volkswagen Touran pe direcția Sebeș – Orăștie, a pierdut controlul asupra mașinii, intrând în coliziune cu peretele de sprijin al taluzului aferent autostrăzii A1.
Din cercetări a reieșit că tânărul și-a obținut permisul în Spania, unde a locuit 15 ani cu părinții iar tragicul eveniment rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
*Un tânăr de 26 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident care s-a produs, în seara de 1 martie 2017 în Aiud, pe strada Transilvaniei, la ieşire spre Turda. Autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un TIR.
Potrivit IPJ Alba, R.P.A., de 26 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani, din Alba Iulia.
În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat într-un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Ocna Mureş şi ulterior într-o autoutilitară ce era parcată în afara carosabilului.
În urma accidentului, R.P.A. a decedat, iar tânărul de 19 ani, din Ocna Mureş, a suferit leziuni corporale uşoare.
*Un bărbat din Șona, care s-a urcat la volanul autoturismului după ce a consumat alcool, și-a ucis familia într-un accident rutier produs în 6 martie 2017, la ieșire din Jidvei spre Blaj. Soția lui, însărcinată în luna a șaptea și fetița lor de doi ani, au murit în urma impactului.
Potrivit Poliției Alba, accidentul de pe Drumul Județean 107 s-a produs după ce șoferul unui autoturism, marca Opel Vectra, înmatriculat în Mureș, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a pierdut controlul mașinii, iar apoi a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un autoturism care venea din sensul opus. Șoferul vinovat de producerea accidentului consumase băuturi alcoolice.
Pe bancheta din spate a autoturismului marca Opel Vectra se afla soția șoferului, însărcinată, în vârstă de 24 de ani și o fetiță de doi ani, care au decedat la scurt timp după producerea accidentului. În aceeași mașină, pe locul din față, se mai afla un pasager în vârstă de 49 de ani care a fost rănit grav.
Totodată, în urma impactului, conducătorul autoturismului marca BMW, care circula regulamentar din sensul opus de mers, a suferit leziuni ușoare.
*Un accident rutier mortal s-a petrecut, în 17 martie 2017, după-amiaza, pe Autostrada A1, în zona municipiului Sebeș.
O femeie și un bărbat, cetățeni bulgari, și-au pierdut viața după o coliziune între un TIR și un autoturism.
În urma cercetărilor s-a stabilit că autoturismul cu numere de înmatriculare în Bulgaria, a intrat în coliziune cu un TIR-ul oprit pe banda de avarie.
În accident a mai fi fost implicată o altă mașină, aflată pe platforma tractată de autoturismul din Bulgaria.
*Un copil de 10 ani a murit, în 26 aprilie 2017, după ce a fost lovit de autoturism în timp ce traversa strada prin loc nepermis. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 16.00, în comuna Cetatea de Baltă. Autoturismul implicat în accident era condus de B.I.V., de 36 de ani, din Sighetul Marmației, judeţul Maramureș.
*Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Hunedoara, și-a pierdut viața în data de 16 mai 2017, în jurul orei 19.30, într-un accident produs pe autostrada A1, la km 315 (zona Vințișoara), în județul Alba, unde un microbuz care trensporta 19 copii s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.
Bărbatul era șoferul microbuzului și în urma cercetărilor s-a stabilit că i s-a făcut rău în timp ce conducea, acesta fiind motivul pentru care a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat cu mașina.
”La sosirea echipajelor de intervenție, șoferul microbuzului implicat în accidentul rutier se afla în stop cardio respirator, începându-se imediat manevrele de resuscitare de către echipajul SMURD. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori bărbatul în vârstă de 53 de ani, a decedat. După evaluarea primară efectuată, de către medicii ajunși la locul accidentului, au fost diagnosticați cu leziuni minore, respectiv escoriații și contuzii, 12 minori. Copii au fost transportați la UPU Deva pentru reevaluare. Ceilalți 7 copii au fost evaluați, fiind fără leziuni, au fost preluați de părinți”, preciza la data respectivă reprezentantul ISU Alba.
*Un tânăr albaiulian în vârstă de 34 de ani, a murit la 5 zile după ce a fost rănit grav, în timp ce se deplasa cu bicicleta, într-un accident produs în cartierul Micești. Accidentul a avut loc în data de 17 mai 2017.
Bărbatul rula pe pista de biciclete, a încercat să traverseze drumul la intersecția strada Calea Labului din cartierul Micești, însă nu s-a asigurat, și a fost lovit de un autoturism Mitsubishi înmatriculat în București, condus de o femeie în vârstă de 39 de ani, din Alba Iulia, care se deplasa pe sensul de mers Micești-Șard.
Victima a fost transportată, apoi, în comă, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, iar pe Facebook mai mulți internauți, prieteni și cunoscuți ai acestuia, au făcut apel la donare de sânge.
*Un accident mortal s-a petrecut în data de 5 iunie 2017, în zona localității Mugești din Cugir. Un bărbat de 69 de ani a decedat, după ce s-a răsturnat cu mașina într-o râpă. Potrivit Potrivit IPJ Alba, bărbatul, B.V. de 69 de ani din Cugir, în timp ce se deplasa cu un autovehicul de teren, un IMS, în directia Recea – Mugești, a pierdut controlul volanului și, într-o curbă s-a răsturnat și a căzut în râpă, Fiind prins sub mașină.
*Un copil de 13 ani și-a pierdut viața, iar alți trei au fost răniți, după o coliziune între două autoturisme, produsă în data de 9 iunie 2017, pe DN1, aproape de Unirea, la Inoc, în zona intersecției cu DJ 103 C, drumul ce duce spre Ciugudu de Jos. Mașina în care se aflau se întorcea de la o competiție sportivă.
În accident au fost implicate un autoturism marca VW cu numere de înmatriculare în Alba și o Skoda Octavia, în care se aflau copiii.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 49 de ani din Aiud, L.I., în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga (spre Ciugudu de Jos) și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda Octavia, condus în aceeași direcție de un bărbat de 39 de ani, N.C.I., din Cluj – Napoca, care se afla în depășirea unei coloane într-o zonă interzisă (linie continuă).
Băiatul care și-a pierdut viața era pasager pe locul din față în Skoda Octavia (mașina albă). Colegii lui, trei minori, doi în vârstă de 12 ani și unul de 13 ani, tot din Cluj, pasageri în autoturism au suferit leziuni corporale ușoare.
Momentul impactului a fost filmat live, cu o cameră video, de un participnat la trafic care se afla în spatele mașinii VW implicată în accident:
*O femeie a decedat, în 15 iunie 2017, după ce tractorul în care se afla ca pasageră s-a răsturnat pe un drum de țară. Potrivit IPJ Alba, în timp ce se deplasa pe drumul care duce spre bazinul cu apă din localitate, conducătorul tractorului, în vârstă de 66 de ani, a pierdut controlul autovehiculului care s-a răsturnat pe partea stângă. În urma leziunilor suferite, pasagera în vârstă de 58 de ani – soția șoferului – și-a pierdut viața iar el a suferit răni pentru care a necesitat internarea în spital.
*Un tânăr în vârsta de 24 de ani și-a pierdut viața, în data de 17 iunie 2017, după ce a intrat cu autoturismul sub un TIR, pe Autostrada A1, la km 313 (zona Lancrăm), pe sensul de mers Deva – Sibiu.
În urma impactului tânărul, care era din Onești, a fost rănit grav și a decedat în cursul nopții, cu toate eforturile depuse de personalul UPU Alba de a-i salva viața.
*Un tânăr de 25 de ani, din Galda de Jos, a murit în data de 18 iulie 2017, după ce a adormit la volan și a intrat frontal într-o autoutilitară care venea din sensul opus de mers, pe DN1, aproape de Alba Iulia
Șoferul autoutilitarei (51 de ani) a încercat să evite coliziunea, însă nu a reușit și a lovit un pod de pe marginea drumului. Acesta transporta produse alimentare.
Tânărul a rămas încarcerat și a murit la scurt timp de la producerea accidentului.
Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 01.39, C.C, de 25 de ani, din Galda de Jos, judeţul Alba, în timp ce a condus autoturismul, pe Drumul Naţional 1, la km. 375, pe raza municipiului Alba Iulia, judeţul Alba, in direcția de mers Alba Iulia – Sebeș, pe un sector de drum in aliniament, adoarme la volan, pătrunde pe sensul opus si intra in coliziune cu o autoutilitara, condusă regulamentar de S.I., un bărbat de 51 de ani, din Deva, judeţul Hunedoara.
În urma accidentului C.C. a decedat iar S.I. a suferit leziuni corporale ușoare şi a fost transportat la Spitalul judeţean Alba.
*Un adolescent a murit, în 22 iulie 2017, după ce a căzut cu tractorul într-o râpă adâncă de 15 metri, pe raza comunei Pianu, județul Alba. Potrivit Poliției Alba, C.A., în vârstă de 16 ani din localitatea Purcăreți, a condus un tractor neînmatriculat, a părăsit drumul și s-a răsturnat. Cazul a fost semnalat la numărul de urgență 112 de către o femeie care a văzut un tractorul răsturnat în râpă. Când au ajuns, medicii au declarat decesul lui C. A..
*O tânără de 30 de ani și-a pierdut viața în data de 4 august 2017, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în afara carosabilului. Șoferul, soțul ei, nu avea permis și era băut. Tragedia s-a produs în Abrud.
Din cercetărle polițiștilor a rezultat că N.F.D., bărbatul de 36 de ani din Abrud, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cristea, a pierdut controlul volanului, a rupt cu mașina un gard și s-a răsturnat pe un teren de fânaț. Soția sa, în vârstă de 30 de ani, a suferit leziuni grave (comă) și a fost transportată la spitalul din Câmpeni, de unde urma să fie transferată cu un elicopter SMURD la un spital județean. Din păcate, victima accidentului a decedat înainte să fie preluată de elicopter.
Potrivit IPJ Alba, șoferul nu avea permis și era sub influența alcoolului, valoarea rezultată pe etilotest a fost de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma tragediei, patru copii, două fetițe și doi băieți, au rămas orfani de mamă.
*La data de 16 august, în jurul ore 21.04, pe strada Transilvaniei din municipiul Aiud, judeţul Alba, B.P., de 45 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce conducea un autovehiculul special M 1, proprietatea Serviciul de Ambulanta Județean Alba, a surprins şi a accidentat pe S.R., un bărbat de 53 de ani din Aiud, care traversa strada, prin loc nepermis si nesemnalizat corespunzător. În urma accidentului, pietonul a decedat. La momentul producerii accidentului, autovehiculul special se deplasa din localitatea Ocna Mureș spre Alba Iulia si avea in funcțiune semnalele luminoase.
*În data de 17 august, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Șeușa, comuna Ciugud, și-a pierdut viața după ce a intrat, cu autoutiitara pe care o conducea, în depășirea unei coloane de mașini și s-a ciocnit frontal cu un TIR care venea din sensul opus de mers.
Impactul a fost foarte violent, autoturismul fiind distrus Șoferul TIR-ului (cu număr de Polonia) a fost rănit ușor, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Teribilul accident a fost surprins pe o cameră video de către un șofer aflat în coloană, în spatele uneia dintre autovehiculele implicate în evenimentul rutier.
*În data de 3 septembrie, un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită, în urma unui accident pe Autostrada Deva-Sibiu, pe raza județului Alba.
Accidentul s-a produs la trei kilometri de raza localității Vințu de Jos, potrivit Poliției Alba.
Traficul a fost blocat. Accidentul s-a produs din cauza nepăstrării direcției în mers.
Potrivit Poliției Autostrăzi, pe banda 1, în direcția Sebeș – Orăștie, șoferul unei autoutilitare a lovit un Mercedes care se deplasa în fața lui. În urma impactului a murit șoferul Mercedesului, iar soția lui, aflată pe bancheta din dreapta, a fost rănită ușor.
*La data de 15 septembrie, în jurul orei 21.00, pe DN 1, la kilometrul 389, în afara localităţii Sântimbru, un bărbat de 48 de ani, din judeţul Suceava, în timp ce circula pe o bicicletă, s-a angajat în traversarea drumului fără sa se asigure, împrejurare în care a fost surprins şi accidentat de un autoturism ce era condus de un bărbat de 56 de ani, din Alba-Iulia. În urma accidentului, biciclistul a decedat.
*Doi tineri din Alba, un adolescent de 16 ani și un tânăr de 23 de ani, și-au pierdut viața, în 17 septembrie, în urma unui accident rutier grav petrecut pe DJ 107B, în apropiere de localitatea Roșia de Secaș, județul Alba.
Mașina în care se aflau cei doi era condusă de un sibian de 20 de ani, care s-a urcat la volan băut și fără permis.
Potrivit polițiștilor, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 1.30.
Șoferul, D.D.I., din Păuca, județul Sibiu, a derapat într-o curbă ușoară la dreapta și s-a răsturnat în afara drumului. Acesta avea o alcoolemie de 0,84%.
Cei doi tineri, care au decedat, T.A.C. de 23 de ani și N.A.S. de 16 ani, erau din Roșia de Secaș și se aflau pe locurile din dreapta față si dreapta spate.
Șoferul și un al treilea pasager în vârstă de 16 ani (C.I.D, tot din Roșia de Secaș) au scăpat cu răni ușoare și au refuzat transportul la spital.
*Un alt accident rutier soldat cu decesul unui bărbat s-a petrecut în dimineața zilei de 18 septembrie, între localitățile Șibot și Cugir. Au fost implicate 4 autoturisme.
Din cercetările efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din comuna Vințu de Jos, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism în direcția Șibot – Cugir, în condiţii de vizibilitate redusă cauzată de ceaţa densă, s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure în mod corespunzător, împrejurare în care a intrat în coliziune laterală cu autoturismul depăşit, care era condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Topliţa, judeţul Harghita şi ulterior în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă, din sens opus, de un bărbat de 46 de ani, din Cugir.
În accident a mai fost implicat un autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara, care circula în direcţia Cugir – Şibot şi care a fost acroşat de autoturismul condus de tânărul din Topliţa.
În urma accidentului, bărbatul de 36 de ani, din Vinţu de Jos, a decedat, iar o tânără de 24 de ani, din Cugir, pasageră în autoturismul condus de acesta şi bărbatul de 59 de ani, din Orăștie, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spitalul din Alba Iulia, pentru îngrijiri medicale.
*În 21 septembrie, C.I, de 65 de ani, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia.
În timp ce se deplasa pe bicicletă, pe strada Arieșului, la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, bărbatul nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar și a intrat în coliziune cu acesta.
Ca urmare a impactului, biciclistul a fost proiectat pe carosabil iar în urma rănilor suferite, a decedat.
Victima a fost acroșată de un autoturism marca Opel Corsa, cu numere de înmatriculare în județul Alba, iar la volanul acestuia se afla o femeie, în vârstă de 32 de ani, din Alba Iulia.
https://youtu.be/OLE2SIA6nrQ
*Un alt accident rutier grav a avut loc în data de 22 septembrie 2017, în jurul orei 15:30 pe raza localității Poiana Ampoiului.
Au fost implicate două autoutilitare, dintre care una era încărcată cu butelii de gaz iar unul dintre șoferi și-a pierdut viața în urma impactului.
În zonă (pe DN74), traficul a fost blocat pentru o vreme.
Echipajele ISU Alba au intervenit prompt pentru a înlătura pericolul.
Potrivit IPJ Alba, cauza accidentului a fost o pătrundere pe contrasens.
*O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, în 19 noiembrie, pe DN1, pe raza localității Mirăslău, unde trei autoturisme s-au ciocnit, după ce șoferul unui autoturism a intrat pe contrasens. Traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră.
Potrivit Poliției Alba, un bărbat de 62 de ani din Cluj Napoca, în timp ce conducea un autoturism în direcția Aiud -Turda, nu ar fi păstrat o distanta suficientă față de un autoturism înmatriculat în Hunedoara, condus de un tânăr de 19 ani, din judetul Hunedoara, iar pentru a evita coliziune cu acesta ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din județul Hunedoara, după care autoturismele au ricoșat in autoturismul condus de tânărul de 19 ani.
În urma accidentului, o femeie de 61 de ani, pasagera în autoturismul înmatriculat în HD, condus de bărbatul de 36 de ani, a decedat în drum spre spital. Alte două persoane, pasagere în acelasi autoturism, conducătorul acestuia precum și șoferul care a provocat accidentul au fost rănite ușor.
*Un accident rutier grav, soldat cu decesul unei femei și rănirea unei fetițe, a avut loc, în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, pe str. Ion Creangă din Aiud.
Cele două victime au fost lovite de un autovehicul, în timp ce traversau strada, pe trecerea de pietoni.
Un tanar de 23 de ani din Ciumbrud , în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei și unei minore (bunica și nepoata) angajate în traversare pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului, femeia, de 63 de ani, din Aiud a decedat, iar nepoata acesteia, de 11 ani, a fost rănita fiind transportata, conștientă, la spital (posibil fractură picior).
Șoferul a fost testat- rezultatul 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
*Un accident rutier mortal a avut loc în 14 decembrie, în jurul orei 18.00, pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia, aproape de Casa de Pensii.
Un șofer nu a acordat prioritate de trecere unei femei care traversa regulamentar strada.
Potrivit IPJ Alba, un conducător auto aflat la volanul unui taxi, nu a acordat prioritate de trecere unei femei care traversa regulamentar strada, accidentând-o.
La locul accidentului a intervenit și un echipaj SMURD care a acordat îngrijiri femeii.
Victima, o femeie în vârstă de 60 de ani, a fost rănită grav dar era conștientă în m omentul în care a fost transportată la spital.
Ea a murit, însă, la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical de a-i salva viața.
https://youtu.be/p061BpF2xsY
*Un accident mortal a avut loc, în noaptea de 23 decembrie, pe raza orașului Cîmpeni, zona Certege, Coasta Vascului, pe un drum forestier unde un autoturism de teren, cu patru persoane la bord, s-a răsturnat într-o râpă.
Potrivit IPJ Alba, un tânăr de 28 de ani (BVT) din Cimpeni, in timp ce conducea un autoturism pe un drum de câmp, s-a răsturnat într-o râpă, pe o distanță de 60-70 de metri, intr-o zonă împădurită, iar autoturismul s-a oprit in niște arbori.
In urma accidentului, un tânăr de 23 de ani, pasager in autoturism, a fost rănit grav și a decedat, iar doi tineri, ambii de 26 de ani, au fost răniți ușor.
Potrivit declarațiilor celor doi tineri răniți ușor, după producerea accidentului, șoferul ar fi părăsit locul producerii lui.
După mai multe ore de căutări, șoferul autoturismului a fost găsit de o patrulă formată din polițiști și jandarmi, în timp ce se deplasa pe drum, în zona Valea Bistrei. El a fost transportat la spitalul din Câmpeni, deoarece acuza dureri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana