Curier Județean

FOTO, VIDEO Târgul Național de Turism Rural de la Albac 2015: Aproape 50 de meşteri populari din 11 judeţe își expun produsele

Dragoş Suciu

Publicat

în

Aproape 50 de meşteri populari din 11 judeţe ale ţării îşi expun produsele, pe Valea Arieșului, sâmbătă și duminică, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Târgului Național de Turism Rural de la Albac 2015.

Targul National de Turism Rural de la Albac 201501Comuna Albac găzduieşte, în 5-6 septembrie, unicul târg de turism rural din Transilvania, ce are ca scop promovarea turismului rural românesc, fiind o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba. Această manifestare a reunit reprezentanţi din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, firme prestatoare de servicii turistice sau reprezentanţi ai unor localităţi cu potenţial în ceea ce priveşte turismul rural.

Târgul Naţional de Turism Rural a debutat, sâmbătă, la ora 11,00, cu deschiderea Centrului de Informare Turistică Albac, eveniment la care au participat reprezentați ai administrațiilor locale, județene, senatori sau deputați.

”Astăzi, la Albac, s-a inaugurat unul dintre multele centre de informare turistică pe care le avem în județ. Colegii mei, de la Consiliul județean, de la serviciul de turism, o să-și facă datoria ca și până acum pentru a pune în valoare aceste centre turistice prin care se promovează județul Alba”, a spus Ion Dumitrel, președintele CJ Alba.

El a făcut apel la administrațiile locale să fie unite pentru a promova turismul de calitate în județ.

”În această perioadă, noi, și mă refer la administrația județeană și locală am încercat să descoperim tot ceea ce este mai reprezentativ pe aceste meleaguri, să le readucem ca puncte de atracție pentru musafirii noștri. Și mă refer aici la tradiții, folclor, meșteșuguri, gastronomie, și frumusețile naturii. În această perioadă s-au dezvoltat proiecte importante pe care s-a clădit acest gen de turism”, a mai spus Dumitrel.

Târgul a fost deschis la ora 12.00 prin vizitarea standurilor de prezentare a ofertelor turistice şi a Târgului Meşterilor Populari. Meșterii populari își expun produsele, respectiv ţesături şi articole croşetate, obiecte din lemn, metal sau sticlă, împletituri din cânepă şi nuiele, obiecte tradiţionale de olărit, cojoace şi opinci, icoane pe sticlă dar şi produse din piatră şi şindrilă.

La ediţia din acest an a târgului sunt prezente cu oferte turistice peste 50 de localităţi din România din diferite zone cu potenţial în turismul rural printre care şi localităţile din Munţii Apuseni, zonă denumită de turişti şi „Mica Elveţie a României”.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac a cuprins, sâmbătă, şi un program pentru cei peste 70 de reprezentanţi ai agenţiilor turistice din întreaga ţară. Aceştia au ajuns în Alba încă de joi şi au participat la o vizită de informare în cadrul căreia le-au fost prezentate obiective turistice din întreg judeţul. În cursul zilei de sâmbătă reprezentanţii agenţiilor de turism au vizitat pensiuni din Apuseni şi au participat la un work-shop cu tema „Turist în Apuseni”, al doilea seminar din program după ce, joi seara, au discutat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba despre manifestările ce ar urma să fie organizate în 2018 cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

[nggallery id=941]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Lotul sportiv al ISU Alba, locul III la Etapa Zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență: Clasamentul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lotul sportiv al ISU Alba, locul III la Etapa Zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență: Clasamentul  Lotul sportiv al ISU Alba a obținut locul al III-lea în clasamentul general al Etapei Zonale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La start s-au aliniat loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier pe o stradă din Aiud: Impact între un autoturism și un motociclist

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier pe strada Ion Creangă din Aiud: Motociclist și autoturism, implicați într-un impact Un accident rutier a avut loc pe strada Ion Creangă din municipiul Aiud, joi, 30 iulie 2026. Este vorba despre un impact între un motociclist și un autoturism. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 iulie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 30 iulie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult