Ştirea zilei

Foto-video: Târgul de Fete de pe Muntele Găina – o manifestare tradițională care se pierde an de an în… ploaie și neputința organizatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest sfârșit de săptămână, în centrul comunei Avram Iancu se desfășoară renumitul Târg de Fete de pe Muntele Găina – ediția 2016, manifestările programate în cele două zile pe Muntele Găina fiind abandonate de organizatori ieri după-amiază din cauza vremii nefavorabile, ce a fost anunțată de meteorologi printr-un cod portocaliu de ploi torențiale pe perioada celor două zile.

gaina sambata114Oricum, evenimentul, la care în urma cu 30-40 de ani se strângeau cu zecile de mii moții din Apuseni și cei plecați prin țară sau străinătate ce se întorceau în număr mare, vara, să-și vadă locurile natale, în ultimii ani, din motive pe care nu vrem să le comentăm acum, adună tot mai puțini participanți.

Pe lângă manifestările planificate a avea loc pe Muntele Găina cu ocazia acestui târg, sâmbătă s-au desfășurat două manifestări importante în comuna natală a marelui erou național, demne de măreția evenimentului și a eroului moț: expunerea testamentului olograf al lui Avram Iancu la Complexul Muzeal care-i poartă numele, din satul Incești și competiția finală a Festivalului-concurs ,,Cultură pentru cultură”, care a avut loc pe terenul din centrul comunei, situat în apropierea primăriei.

Manifestările au debutat sâmbătă dimineața, în jurul orei 11, la Complexul Muzeal care cuprinde casa memorială, muzeul, biserica și biblioteca de documentare, acolo unde a fost adus și expus testamentul lui Avram Iancu, evenimentul organizat de Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” din România, Consiliul Judeţean Alba, Primăria şi Consiliul Local Avram Iancu.  Printre numeroși patrioți, la eveniment au participat mai mulți primari, iar cei care au ținut scurte discursuri au fost primarul Sandu Heler, Sorin Bumb din partea Consiliului Județean Alba,  Victor Bercea – președintele Societății ,,Avram Iancu”, Dumitru Acu – președintele ASTRA, prof. univ. dr. Doru Radosav – directorul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” Cluj-Napoca, locul unde este expus în permanență testamentul.

Dar ploaia anunțată de meteorologi s-a abătut chiar puțin după începerea manifestărilor care au cuprins și parada artiștilor participanți la finala ,,Cultură pentru cultură”, apoi s-a continuat aproape neîntrerupt în jur de 5 ore, îngreunând într-o bună măsură buna desfășurare a finalei concursului din centrul comunei. În acest caz, în jurul orei 16, organizatorii au decis ca aproape toate manifestările de pe Muntele Găina să se desfășoare în centrul comunei Avram Iancu, programul de aici fiind continuat până la miezul nopții cu toate activitățile planificate.

După desfășurarea probelor, juriul festivalului-concurs „Cultură pentru Cultură” la care au participat câştigătorii locurilor I de la fiecare secţiune din etapele zonale a desemnat câștigătoare comuna Stremț ce s-a impus în fața celorlalte comune, locul al doilea fiind ocupat de comuna Bistra, venită mai de aproape cu un număr mare de participanți, diferite meșteșuguri și produse gastronomice.

La premiere, pe scenă au urcat membrii juriului care au premiat fiecare secțiune în parte, tulnicăresele din Avram Iancu, primari sau reprezentanți ai comunelor participante, Daniela Floroian – managerul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”, iar din partea Consiliului Județean Alba președintele Ion Dumitrel și vicepreședintele Florin Roman au premiat pe marii câștigători.

După terminarea competiției, pe scenă au urcat pe rând și au susținut până la miezul nopții recitaluri de muzică populară și ușoară următorii: Ansamblul folcloric ,,Arieşul” din Câmpeni – dirijor prof. Gheorghe Bădău; Ansamblul folcloric ,,Pomnênka” din Cehia; Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena” Alba cu soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ; Leontina Fărcaş; Cornel Borza; Nicolae Furdui Iancu; Cornelia Radocea, Gino&Band; Ro-Mania; Direcția 5. Târziu, la miezul nopții, a fost programat un foc de artificii și discotecă pentru tinerii care au rămas în centrul comunei, ploaia revenind aici după lăsarea nopții.

[nggallery id=2424]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult