Ştirea zilei

FOTO/ VIDEO: Spectacol de culoare și prezentări inedite de plante decorative, mobilier și accesorii pentru grădini și alte produse specifice, la Târgul Grădinarului 2017 de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, la Alba Iulia, s-a deschis o nouă ediție a ”Târgului Grădinarului” – eveniment devenit deja tradiție pentru fiecare început de primavară, organizat de Consiliul Judeţean Alba. Acesta se desfășoară pe latura de vest a Cetății Alba Carolina și poate fi vizitat până duminică, 26 martie, între orele 10.00-18.00.

Petrecerea Divorțaților

La deschiderea târgului, au fost prezenți președintele CJ Alba Ion Dumitrel, vicepreședintele Dumitru Fulea, viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleșa, consilieri locali și județeni.

Evenimentul este unul de promovare a producătorilor locali din domeniul cultivării florilor, arbuștilor, pomilor fructiferi și a plantelor decorative și este dedicat tuturor iubitorilor grădinăritului, profesioniști sau amatori.

Pentru ediția din acest an, producătorii din județul Alba, care și-au anunțat prezența vor expune seminţe de flori şi legume, bulbi şi butaşi de trandafiri și viță de vie, flori, plante decorative, arbuşti, pomi fructiferi şi ornamentali. De asemenea, cei interesați vor putea găsi în cadrul târgului noutăți din domeniul uneltelor şi echipamentelor pentru întreţinerea grădinilor şi a spaţiilor verzi, produse fitosanitare, mobilier şi accesorii pentru grădini, etc.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, specialiști în domeniu vor veni în sprijinul celor interesați de grădinărit, cu demonstrații și sfaturi practice, legate de plantarea şi tăierea pomilor fructiferi și a trandafirilor, de tunderea arbuștilor ornamentali, de întreținerea gazonului și soluții de amenajare a spațiilor.

Evenimentul este organizat de CJ Alba împreună cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Grupurile de acţiune locală Pe Mureş şi Pe Târnave, Ţara Secaşelor Alba-Sibiu şi Munţii Metaliferi, Trascău şi Muntele Mare

Partenerii Consiliului Judeţean Alba la acest eveniment sunt: Toskana Garten şi Grădinarul Tău. Parteneri media: Practic Idei pentru casă, grădină și apartament, Casa și grădina.

PROGRAM Târgul Grădinarului 2017

[nggallery id=3630]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult