// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

FOTO, VIDEO: Satele din Alba, situate pe acoperișul lumii. Locul unde există doar natură, Dumnezeu și pace

Comuna Șugag nu înseamnă, cu certitudine, doar centrul curat și la asfaltul Drumului Național 67 C, cu case arătoase și flori mândre în ferestre, cu primăria, școala și marketurile pline de produse de import. Comuna se întinde pe 250 de kilometri pătrați în care se așează ordonat, aproape nemțește, case, acareturi, pensiuni, pescării, vâltori, izvoare, grădini, fânețe, pășuni, livezi.

Ce au în comun, toate satele împrăștiate pe munții și dealurile de pe Valea Frumoasei: sate sunt multe, urmând firul potecilor bătătorite de înaintași, cu sute de ani în urmă: Arți, Bârsana, Dobra, Jidoștina, Mărtinie, Tău-Bistra… Și toate au în comun un element care le-a ridicat și le-a menținut de-a lungul vremii: munca. Munca și respectul față de valorile tradiționale.

Spune istoria locului că, de fapt, vatra satului era înainte de construirea barajului de la Oașa sus pe munți, în Arți, Bârsana, Dobra, Jidoștina, Mărtinie, Tău-Bistra, dintr-un motiv foarte practic: jos, unde e acum centrul, ar fi fost casele prea în calea învolburatei văi a Sebeșului și a altor ”șugăgi” care se umflau la potop de ploaie. Era bună înainte și apa Sebeșului: la plutărit.

Pe timpuri, se ajutau oamenii de ea să-și poarte lemnele mari de foc din Șureanu, până mai jos, să aibă cu ce se încălzi în lungile ierni de pe munte, sau până jos, la combinat, în Sebeș. Din 1971, când a început să prindă contur salba de baraje de pe Valea Frumoasei, s-au îndesit și casele jos, în centrul de comună.

*Bârsana, pe acoperișul lumii

Până sus în Bârsana sunt vreo 15 kilometri, o parte cu asfalt, prin pădure, până unde s-a putut. În rest, drum de piatră, răzbit prin pădure cu utilajele primăriei, acum fiind ușor accesibil tuturor. Că are Șugagul la pădure, har Domnului: 4000 de hectare proprietate privată și 1200 de hectare de pădure comunală, 50 de hectare cele două parohii și 217 hectare composesoratul Șugag.

Sunt trei căi ce dau acum sus la cota 1200, în satul Bîrsana: două mai vechi – una directă, alta prin satul Arți – iar alta deschisă mai nou, de primărie, prin pădure, pe Feți, pe unde se poate exploata pădurea comunală, mai scurtă dar mai abruptă, accesibilă cu piciorul, cu calul sau cu 4X4. Am ajuns pe calea veche, directă, prin pădure, admirând minunățiile naturii: Dealul Domnesc, Dealul Bârsanei. În zare se vede Jina.

Toate dealurile sunt împestrițate cu case, răzlețite la mari altitudini, animate la sfârșit de vară de oameni care trudesc la fân, la cules de prune, care-cum. Mai toți au în bătătură fie mașini mari de cosit iarba, fie tractoare, fie combine de balotat fânul.Tehnologie care le ușurează infinit de mult existența. În vârf, ajuns însă în Bârsana, călătorul are însă revelația supremă.

Pentru că doar superlativele, în lipsa prezenței tale, cititorule, în zonă, te poți face să înțelegi adevărata frumusețe și măreție a zonei. Și exclamația cum că ”Avem o țară frumoasă” pe care ai auzit-o de atâtea ori, aici chiar nu mai e o platitudine. Pe Bârsana atingi cerul. Și nu numai că te simți om pe acoperișul lumii, ci înțelegi perfect esența trăitorilor de pe aceste meleaguri. Proprietarii terenurilor din zonă își îngrijesc pășunile, livezile, gospodăriile cu sfințenie.

La aceasta a ajutat foarte mult faptul că zona nu a fost atinsă niciodată de sărăcia de ”colectivă”, de CAP-uri. Privite de sus, parcele de pășune par gazoane englezești, supradimensionate, cosite cu grijă, cu fânul adunat în clăi mari. Vaci mari și blânde își rumegă tainul verde, păzite doar de firele electrice ce le îngrădesc teritoriul de pășunat. Case înnoite, acoperite cu țiglă de cea mai bună calitate. Toate cu antenă parabolică, apă la robinete, în casă, curent electric.

Primarul Constantin Jinar ne spune că aici locuiesc, mai mult pe timp de vară, 200 de localnici. Toți au încă o gospodărie, jos, în Șugag centru, dar de pe la Sfinții Constantin și Elena, se mută sus în munte, cu animalele la pășunat: oi, vaci, viței, porci, găini. Coboară doar pentru urgențe sau duminicile, la slujba de la biserica din centru și pe urmă rămân, uneori, ca-n vremurile străvechi, în fața primăriei, ”la porunci”.

Asta înseamnă că autoritățile locale le comunică decizii luate peste săptămână, în consilul local, sau mai de sus, diferite termene limită pentru acte, informații despre subvențiile primite de la APIA.

*Și acum, și întotdeauna, oamenii vor rămâne cu munții lor

În Bârsana sunt cam 200 de localnici, în Arți 250, din care aproape 100 au sub 18 ani. Teoretic, viitorul pare luminos, cel puțin în Arți, din punct de vedere demografic. În școala din Bârsana mai învață vreo 7 copii, de toate vârstele. Primarul Constantin Jinar, el însuși urmând aici clasele primare, alături de 11 frați ai săi, ne spune cu tristețe că școala urmează să se desființeze, evident din lipsa unui număr suficient de școlari.

Școala, veche de peste o jumătate de secol, a fost dotată cu mobilier școlar corespunzător și primăria a dus conducta de apă până în curtea școlii. ”Ne-am oprit, nu am mai făcut nicio investiție inutilă, dacă tot vom pune lacătul pe ea” explică Jinar. La școală predă un fost profesor, acum pensionar, domnul Avram.

”Am adus o domnișoară mai tânără, suplinitoare, dar când a văzut unde trebuie să vină, cât e de sus, a renunțat” mai spune primarul Șugagului. Într-o sală alăturată, tot în incinta școlii, e un spațiu în care oamenii locului organizează parastase. În Bârsana mai sunt vreo 6 oameni trecuți de 85 de ani. Răposații odihnesc în grădinile verzi, de pe dealuri. Așa e obiceiul locului, să-ți ții morții aproape. În plus, nu se face să-i cobori 15 kilometri în sicriu, la șes, în centru, să-i înghesui în cimitirele comunei. Numai vii coboară cu sfințenie, în fiecare duminică și de sărbători, să asiste la slujbele de la biserici din centru. Aici, sus, pe dealuri, nu sunt biserici. Aici, sus pe dealuri e numai de lucru…

În vremurile dinainte, copii râvneau la școală. Vara erau trimiși și mai sus, pe munte, cu vacile, cu oile, pe Tărtărău, Smida Mică, Sălanele, Balele, Stânișoara, Comanul, Prisaca și Slimoiu, până la cota 1800 de metri. La întors, toamna, li se dădea ”simbria”, cam 5 oi de îngrijitor. Banii proveniți din vânzarea oilor nu intrau toți în chimirul ”îngrijitorului”, adică un copil de școală mai răsărit, ci trebuia să împartă suma cu frații săi mai mici. Și aceștia aveau nevoie de rechizite, de haine pentru dus la școală.

La școală se mergea încălțat cu opinci din piele de vacă. Și nu vorbesc despre o tradiție de acum 100 de ani, ci una mai apropiată, de vreo 40-50 de ani. Tatăl, capul familiei, cumpăra din centrul Șugagului piele de vacă gata bătucită și le croia copiilor opinci. În acele vremuri,  fiecare gospodar avea acasă câte un ”mehei”, își croia singur din lemn de brad butoaiele pentru fructele casei, putinile pentru lapte și brânză. Și acum mai sunt sus, în Bârsana, case vechi, de peste 100 de ani, acoperite cu ”șisă”, șindrilă din lemn.

Și în zi de azi copii își mai ajută părinții la treburile gospodărești. Când am fost sus, pe munte, era vreme bună, pentru culesul prunelor și întorsul fânului. Mici și mari erau la treabă. Doar că cei mici, în pauzele dese, erau cu ”haștagul” pe Facebook. Pentru că sus, semnalul de telefonie mobilă zbârnâie. 4G. Deci ar fi fost și păcat să nu te tăguiești cu niște peisaje atât de frumoase încât îți taie răsuflarea.

Așa cum munca este destulă în aceste locuri, așa și răsplata este pe măsură. Ne spun oamenii din Bârsana și Arți că mâncarea bună nu a fost niciodată o problemă aici. Pentru că oamenii sunt harnici, au de toate: lapte, carne, brânză, ouă, legume și fructe. Ca și în alte comunități de crescători de animale, și aici sunt la mare preț ”balmoșul” și ”înturnata”, pe lângă clasicele sarmale, cozonacii înfoiați și țuica ce distilează în ea aroma fructelor culese cu spor de pe toate dealurile însorite din jur.

Mai sus de Bârsana, că se poate și mai sus! – prin Bredețel, am dat peste o baie a oilor. Ne spune primarul Jinar că aici sunt îmbăiate și dezinfectate oile, împotriva diverselor boli, înainte de urcarea pe munte. Un canal cimentat, de nici 50 de centimetri, lung, cu trepte la ieșire, umplut cu dezinfectant, în care se dă brânci oilor, una câte una. Ies pe scări, se scutură și sunt gata de păscut pe vară.

Coborând spre Arți, ne oprim la taclale cu un gospodar care, sprijinit în bâtă, se conversează la telefonul mobil. E cu oile prin zonă dar a dat o fugă și la tarlaua cu cartofi. În Arți, casele par mai dese, pe o parte, mi se și spune că acolo ar fi ”centrul” satului. Urmează un drum pe coasta Arților, la peste 1000 de metri altitudine. Cum pe porțiuni vegetația este mai rară, vedem din creștetul dealului, mic, în vale, Șugagul. Adrenalină.

Primarul Jinar ne spune că pe aici a murit, acum câțiva ani, un tată și fata lui. Li s-a răsturnat tractorul și duși au fost. Mamă, tată, copii. Au scăpat doar mama și celălalt copil. Ne înfiorăm și preferăm să vedem în continuare partea frumoasă a muntelui. Ne ajută primarul Jinar, din nou, arătându-ne un nuc mare, pe dreapta drumului: ”Îl vedeți? Acolo am moșit un copil. A coborât duminica în centru și pe drum, la întoarcere, au apucat-o durerile. Am venit cu mașina de teren, cu cineva care se pricepea. Băiatul care a venit atunci pe lume e prin lume acum, a emigrat”, ne povestește primarul Șugagului.

Urgențele medicale rămân o problemă sus în munte dar primarul Jinar ne spune că oamenii care au trăit o viață sus, pe munte, sunt în general, sănătoși. Mici deranjuri specifice vârstei, dar, în rest, puterea de muncă și de viață nu le este afectată prea mult. O explicație ar fi că aici, pe munte, doar natura, prin anotimpuri și vreme, le dă ”termene limită”. Nicio grabă, nici un telefon stresant, nici un claxon în ambuteiaje. Doar natură, Dumnezeu și pace.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419