FOTO VIDEO | PROTEST spontan al funcționarilor AJPIS Alba: Care sunt solicitările sindicaliștilor
FOTO VIDEO | PROTEST spontan al funcționarilor AJPIS Alba: Care sunt solicitările sindicaliștilor
Un protest spontan a avut loc joi, 17 august, la sediul AJPIS Alba, unde funcționarii au dorit să atragă atenția asupra importanței instituției în care lucrează și au subliniat revolta lor față de Ordonanța de Guvern ce vizează desființarea unor instituții din sectorul bugetar.
Aliniati în fața sediului din zona pieței din Centru, funcționarii AJPIS au ales să protesteze prin afișarea mai multor bannere pe care erau înscrise principalele revendicări.
„Acțiunea salariaților de la AJPIS Alba este o acțiune spontană, este o formă de protest ca o reacție la actul normativ pe care Guvernul vrea să îl promoveze în legislația noastră.
Dorim să transmitem un mesaj, după cum se poate vedea și din mesajele scrise ale salariaților, niște mesaje care să fie văzute și să se țină cont de ele pentru că nu mi se pare în regulă ce se întâmplă în administrația la nivel central, respectiv nu există un dialog social, nu există un contact între cei care realizează actele normative și cei care sunt obligați să le aplice.
Se creează, poate intenționat, confuzia că noi suntem funcționari publici. Nu suntem în același număr cu salariații bugetari, deci noi avem o proporție de circa 10% din totalul salariaților bugetari.
Nu s-a făcut în 33 de ani nicio analiză corectă vis-a-vis de numărul și activitățile întregului sistem bugetar.
Asta dorim să se realizeze”, a transmis liderul Sindicatului Liber DGMPS Alba, Sura Constantin.
Liderul Sindicatului Liber DGMPS Alba, care cuprinde funcționari publici din AJPIS, AJOFM și din Casa Județeană de Pensii, a mai adăugat faptul că „în această acțiune spontană sunt 90% din persoanele funcționari publici din Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, restul de 10% sunt în concediu de odihnă”.
Solicitările funcționarilor
Initierea unui autentic dialog social pentru reorganizarea institutiilor subordonate Ministerului Muncii inainte de adoptarea oricarui act normativ.
Asigurarea mentinerii locurilor de munca pentru angajatii din institutiile subordonate Ministerului Muncii, ocuparea posturilor vacante prin concurs si evitarea reducerii acestora fara o analiza echitabila a deficitului de personal acumulat in timp.
Transmiterea proiectului noii legi de salarizare a personalului bugetar catre toti actorii implicati, inclusiv sindicatele si reprezentantii salariatilor, pentru a initia negocierile intr-un cadru transparent.
Incetarea defaimarii activitatii si existentei AJPIS-urilor in fata opiniei publice si furnizarea unei informari adecvate cu privire la toate activitatile institutiilor subordonate Ministerului Muncii (inclusiv distingerea intre functionarii autoritatilor publice locale si cei din administratia centrala si institutiile deconcentrate).
Alocarea resurselor materiale necesare pentru eficientizarea activitatilor si oferirea unor servicii de calitate persoanelor care apeleaza la institutiile din Ministerul Muncii, inclusiv dezvoltarea unor programe informatice specifice si baze de date interconectate pentru implementarea digitalizarii.
Sindicaliştii afirmă că sunt nemulţumiţi de prevederile ordonanţei care vizează reducerea cheltuielilor din sectorul bugetar şi anunţă că vor protesta zilnic, putându-se ajunge la grevă generală.
Dacă ordonanţa pregătită de Guvern va fi adoptată, activitatea AJPIS ar putea fi reorganizată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Incident grav la Pianu de Jos: O persoană, prinsă într-un utilaj tip volă. Intervine de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD
Incident grav la Pianu de Jos: O persoană, prinsă într-un utilaj tip volă. Intervine de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD O persoană a rămas prinsă într-un utilaj de tip volă, marți dimineața, în localitatea Pianu de Jos. Victima este conștientă, potrivit primelor informații disponibile. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine […]
VIDEO | Misterul ghețarului ascuns sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală: „Efectul de șemineu”, fenomen termic surprinzător în inima Munților Apuseni
Misterul ghețarului ascuns sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală: „Efectul de șemineu”, fenomen termic surprinzător în inima Munților Apuseni În inima Munților Apuseni, la peste 1000 de metri altitudine, la poalele masivului Detunata Goală, pe teritoriul administrativ al comunei Bucium, înjudețul Alba, un fenomen termic surprinde turiștii ce ajung aici. Pe o suprafață […]
VIDEO | De pe marginea unui drum și o cocioaba din PVC, la o locuință adevărată: O femeie din Alba are, în sfârșit, un loc pe care să-l numească „acasă”. Un vis împlinit de un brașovean și mai mulți voluntari în doar 3 zile
De pe marginea unui drum și o cocioaba din PVC, la o locuință adevărată: O femeie din Alba are, în sfârșit, un loc pe care să-l numească „acasă”. Un vis împlinit de un brașovean și mai mulți voluntari în doar 3 zile Povestea Corneliei, femeia de 53 de ani care trăia într-un adăpost improvizat din […]
