FOTO, VIDEO Lucrări la Monumentul Unirii de la Alba Iulia: Un paralelipiped de 160 de tone, care va susține cupola, montat
Lucrările la Monumentul Unității Naționale din Alba Iulia continuă, luni fiind montat paralelipipedul (armătura) care va susține cupola. Acesta are 160 de tone, fiind cea mai grea piesă a monumentului, și a fost ridicat cu ajutorul a două macarale de 500 de tone.
Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, care are 20 de metri înălțime, este din piatră, sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse.
Primele demersuri pentru construirea unui monument al Unirii la Alba Iulia au fost începute în 1993 de către reprezentanţii unor organizaţii patriotice, iar în ultimii ani aceştia au primit şi sprijinul Prefecturii, Primăriei Alba Iulia, dar şi al unor parlamentari.
În anii 1990, Ministerul Culturii a organizat şi un concurs de idei pentru realizarea monumentului, care a fost reluat în 2008. În cadrul acestuia a fost selectat proiectul sculptorului Mihai Buculei.
La câteva sute de metri de locul în care va fi ridicat monumentul se află Sala Unirii, simbol şi templu al României Mari, în care delegaţii românilor transilvăneni au votat Marea Unire.
[nggallery id=6367]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
CONDAMNARE în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia: Decizie la Tribunalul Militar Cluj-Napoca
CONDAMNARE în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia: Decizie la Tribunalul Militar Cluj-Napoca Trbunalul Militar Cluj-Napoca s-a pronunțat, joi, 30 aprilie 2026, în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia. O persoană (N.F.D.), fără antecedente penale, a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Executarea […]
Creștere EXPLOZIVĂ a ratei șomajului în România în martie 2026 România a înregistrat o rată a șomajului de 6,1%, în luna martie a acestui an, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de cea din februarie, cu un nivel în continuare ridicat în rândul tinerilor (15-24 de ani), de 28,2%, arată datele publicate, joi, 30 […]
1 Mai 2026 | După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia: Spectacol istoric special al Gărzii Cetății Alba Carolina
După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia: Spectacol istoric special al Gărzii Cetății Alba Carolina După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia. Ceremonialul schimbului de gardă revine, de la 1 mai, în Cetatea Alba Carolina, într-o formulă spectaculoasă, care promite să ducă reprezentațiile […]