Curier Județean

FOTO-VIDEO: Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu şi alţi interpreţi de marcă, într-un concert caritabil la Alba Iulia. Din inimă pentru viaţa lui Toni Cornea

Alexandra Mates

Publicat

în

Concert caritabil la Alba Iulia pentru Toni Cornea052Artişti de marcă ai muzicii populare româneşti s-au reunit duminică seara la Alba Iulia, unde au susţinut un concert caritabil extraordinar. Nicolae Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu, Ionuţ Fulea, Bogdan Toma, Iuliana Tudor, Roxana Reche, Alexandru Pal, Marius Ciprian Pop şi Daniela Condurache au cântat „din inimă pentru viaţă”, în sprijinul „unchiului” Toni Cornea, ce suferă de o boală crâncenă.

Petrecerea Divorțaților

Concertul a început în jurul orei 18.00, la Casa de Cultură  a Sindicatelor,  şi a adunat în sală sute de albaiulieni care şi-au deschis sufletul şi au venit pentru a contribui la o cauză caritabilă dar şi  pentru a-i asculta pe artişti. Mai bine de două ore, marii interpreţi i-au încântat pe cei prezenţi cu melodii populare din toate zonele, fiind apreciaţi şi îndelung aplaudaţi  de către spectatori.

Un moment emoţionant în cadrul evenimentului a fost atunci când a urcat pe scenă Ionuţ Fulea, iniţiatorul spectacolului care a reuşit să aducă pe scena de la Alba Iulia nume grele din folclorul românesc. Plin de emoţii, cu lacrimi în ochi, artistul a spus că pentru el e destul de greu să participe la un astfel de eveniment, după ce în urmă cu două luni şi-a pierdut tatăl pentru care nu a mai putut face nimic, dar ştie „că de acolo de sus se bucură să vadă că încearcă să facă ceva acum pentru unchiul Toni”, aşa cum îi spun prietenii.

Concert caritabil la Alba Iulia pentru Toni Cornea041„Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România s-a implicat în organizarea acestui eveniment pentru că vreau să vă spun, şi cu siguranţă şi dumneavoastră ştiţi acest lucru, artistul nu urcă pe scenă doar pentru bani, urcă pe scenă şi pentru a dărui bani, suflet şi de ce nu dragoastea noastră pentru dumneavoastră. Şi dacă dragostea noastră se îmbină cu dragostea dumneavoastră, cred că împreună putem să facem fapte bune pentru aproapele nostru”, a mai spus interpretul de muzică populară, Ionuţ Fulea.

Iar pentru că suntem în Postul Paştelui, albaiulienii au putut asculta în cadrul spectacolului şi pricesne, cântate de artistul (preotul) Marius Ciprian Pop, venit tocmai de la Huedin unde a slujit la o Liturghie.

Concert caritabil la Alba Iulia pentru Toni Cornea016Evenimentul a fost întreţinut de prezentatoarea TV Iuliana Tudor, care a promis că gesturile pentru Toni Cornea, bolnav de cancer, nu se vor opri aici.

„Gesturile pentru nenea Toni vor continua atât prin intermediul meu la Bucureşti cât şi prin intermediul întregii activităţi pe care Ionuţ Fulea o are aici  şi sper din toată inima ca împreună să putem vorbi pentru nenea Toni de un viitor frumos”, a spus prezentatoarea TV.

Treizeci de lei, atât au avut de plătit albaiulienii pentru un bilet, pentru a lua parte la acest spectacol, banii strânşi în urma evenimentului urmând să se îndrepte înspre ajutorarea lui Toni Cornea.

Toni Cornea 1La finalul spectacolului „unchiul” Toni a fost invitat pe scenă şi aplaudat de sala întreagă.

Felicitări artiştilor prezenţi pentru generozitatea deosebită de care au dat dovadă, mai ales că asemenea gesturi le fac mereu ori de câte ori sunt solicitaţi.

Vă invităm să vizionaţi o galerie foto-video din cadrul evenimentului:

[nggallery id=1333]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia Recent, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor incluse în proiectul „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de SC Apa CTTA SA Alba și cofinanțat din Fondul […]

Citește mai mult