Ştirea zilei

FOTO VIDEO| BMW de poliție, nou-nouț, făcut praf într-un accident la Cluj: Cum s-a produs coliziunea

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO VIDEO| BMW de poliție, nou-nouț, făcut praf într-un accident la Cluj: Cum s-a produs coliziunea

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, 24 aprilie, în jurul orei 07.00, pe strada Theodor Mihali din Cluj Napoca. În coliziune au fost implicate 4 autovehicule, dintre care o autospecială BMW de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier.

Petrecerea Divorțaților

Din primele verificări efectuate s-a constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu autoturismul înspre strada Aurel Vlaicu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație, respectiv de pe banda 1 pe banda 2.

Autospeciala de poliție se afla în deplasare pe banda 2 de circulație, în același sens de mers, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite coliziunea cu acesta, efectuând un viraj la stânga.

Astfel, în urma acestei manevre, autospeciala de poliție a intrat în coliziune cu autoturismul din sensul opus, ulterior aceasta fiind proiectată în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, iar ulterior într-un alt autoturism.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. În urma evenimentului, cei doi polițiști aflați în autospecială au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

Șase persoane au primit îngrijiri medicale, inclusiv cei doi polițiști

La acest accident au fost trimise 3 autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ. Echipajele operative au găsit trei autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon, și ocupanții ieșiți din acestea.

Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat a fost transportat la spital. La prima evaluare acesta prezentat afecțiuni ușoare.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri privind siguranța persoanelor implicate în accident.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult