FOTO VIDEO| Acțiune informativă a polițiștilor din Alba: Șoferii au fost atenționați despre modificările legislative privind circulația pe drumurile publice
FOTO VIDEO| Acțiune informativă a polițiștilor din Alba: Șoferii au fost atenționați despre modificările legislative privind circulația pe drumurile publice
Azi, 2 februarie 2022, poliţişti Serviciului Rutier Alba, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia, au desfăşurat o acțiune de informare a conducătorilor auto cu privire la modificările legislative privind circulația pe drumurile publice, în special cu privire la introducerea noțiunii de comportament agresiv.
Prin comportament agresiv în trafic se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Sancţiunea prevăzută de lege, pentru acest tip de comportament, este amenda contravențională, prevăzută în clasa a II-a și poate fi cuprinsă între 580 și 725 de lei, cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
În cazul în care, în urma comportamentului agresiv, în trafic, se produce un accident de circulaţie din care rezultă avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, amenda contravențională este prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni și poate fi cuprinsă între 870 și 1.160 lei, cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Conducătorilor auto li s-a recomandat să conducă prudent și să respecte toate normele privind circulația pe drumurile publice, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la traficul rutier și le-au fost distribuite materiale informative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică
Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată […]
Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat
Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat Administrația locală din Alba Iulia nu renunță la ideea de a preda organizarea târgurilor din Piața Cetății Alba Carolina unui operator privat. Un proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de […]
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]

