Actualitate

FOTO| Veteranul de război din Alba, Iosif Cosma Roman, sărbătorit la venerabila vârstă de 99 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Veteranul de război din Alba, Iosif Cosma Roman, sărbătorit la venerabila vârstă de 99 de ani

Veteranul de război maior (rtg) Iosif Cosma Roman, din Alba Iulia, împlinește, astăzi 99 de ani. Locuiește de mai mulți ani la fiica sa în cartierul albaiulian La Recea, într-un cadru de poveste, o locuință înconjurată de o baltă cu pești și multă verdeață.

Petrecerea Divorțaților

S-a născut la Ciugud, județul Alba, la final de martie (28 martie 1923) și a copilărit alături de alți trei frați mai mari. Tatăl lor a fost in tinerețe în America, ca mulți alți români care au trecut Atlanticul la început de veac XX, în căutarea unei vieți materiale mai bune. Întors de pe acele tărâmuri, se căsătorește și are patru fii, care aveau să participe toți în Al Doilea Război Mondial. Unul dintre ei, Amos, a fost luat prizonier la ruși și acasă nu s-a mai întors nicicând.

Iosif sau Sâvu, cum îi spuneau cei dragi, era cel mai mic și la nici 20 de ani avea să fie înrolat în cadrul Regimentului 91 Infanterie, chiar în contigentul 45 în care fratele său, Simion, era sergent: „Pentru mine era foarte bine că fratele meu m-a luat în contigentul lui. Nu am primit bătaie niciodată, cum o luau alți soldați”.

Își aduce aminte, ca și cum ar fi fost ieri, de luptele duse împotriva armatei ungare, timp de două săptămâni, în zona Aiudului. Acolo ar fi existat cuiburi de mitraliere maghiară și opuneau rezistență. În această luptă, fratele său, sergentul Simion, este împușcat grav la picior pe raza localității Livezile, iar din cauza rănilor nu va mai participa în război. Tot atunci și veteranul nostru este rănit la ambele mâini, însă după refacere în spitalul din Craiova, este înrolat din nou, iar contigentul său ajunge la Oarba de Mureș după luptele sângeroase cunoscute.

Este luat pe front și ajunge cu camarazii săi până în Munții Tatra, din Cehoslovacia. Povestește că pericolul morții l-a însoțit pe toată durata războiului. În Ungaria, o schijă l-a rănit la cap, iar rănile i-au fost oblojite de o rusoaică soldat.
Pe lângă pericolul morții iminente, a suferit de foame, alături de camarazii săi. Chinuiți au fost și de păduchi, numiți de soldați „partizani” și care stăteau pe ei în strat gros: „Îi luam cu mâna cum iei în palme nisipul”.

Din Cehoslovacia s-au întors pe jos timp de câteva luni. După eliberare, s-a întors acasă, s-a căsătorit și a avut doi copii, o fată și un băiat, decedat de mai mulți ani. Și-a construit casă în Alba Iulia, fiind mulți ani vecin cu fotograful Marii Uniri, Samoilă Mârza: „Era bătrân când l-am cunoscut și am povestit cu el despre Unire și despre război. Mi-a arătat aparatul cu care a făcut poze la Unire și care acum e la muzeu”.

Despre experiența sa în război ne-a mărturisit că oamenii de azi nici nu își pot imagina cât de greu a fost. Înzestrat cu un talent deosebit de povestitor și mult haz, veteranul de război Iosif Cosma Roman, ne-a oferit o întâlnire de neuitat. „Oamenii nu au răbdare să mă asculte câte am eu să spun cum a fost în război”, a mai mărturisit el.

Fratele său Simion a trăit până acum șapte ani, iar întâlnirile lor se lăsau cu povești despre amintiri din război. Astfel că, cei ai casei, cunosc toate detaliile petrecute în vremea războiului, într-atât au fost povestite și repovestite.

La ceas aniversar, l-au vizitat elev caporal Ștefan Grecu și elev fruntaș Sara Holhoș, însoțiți de doamna Ioana Popa, purtătorul de cuvânt al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul „Alba Iulia și doamna dr. Petruța Pop, șeful Cercului Militar Alba Iulia care i-au adus în dar revista colegiului, o diplomă și un tort. Acțiunea face parte din cadrul proiectului omagial „Credință și patrie – Mărturisiri ale veteranilor de război „, inițiat de Cercul Militar Alba Iulia și realizat în parteneriat cu Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”.

La mulți ani sănătoși și buni, domnule maior (rtg) Iosif Cosma Roman! Ne dorim ca și la anul să vă găsim la fel de bine și optimist, mai ales că atunci vom aniversa centenarul vieții dumneavoastră!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR” Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat vineri că partidul susține refacerea unei majorități stabile împreună cu PNL și UDMR și că este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării. Potrivit lui Grindeanu, o discuţie despre viitorul unei ţări nu se poate […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare Persoanele care adoptă un copil în România pot beneficia, în condițiile legii, de concediu de acomodare și de o indemnizație lunară calculată în funcție de veniturile pe care le realizat. Perioada de acomodare poate ajunge până la […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit Economia României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu primele trei luni ale anului, în timp ce datele pentru primul semestru indică o contracție economică. Potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de […]

Citește mai mult