Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 3-2 (1-1), nebunie de meci, „alb-negrii” au câștigat finala și au predat „lanterna roșie”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Unirea Alba Iulia a dat lovitura în finala de pe „Cetate”, câștigând meciul supraviețuirii cu Sticla Arieșul Turda. O confruntare incendiară, în care “alb-negrii” au câștigat 3 puncte imense, totodată predând “lanterna roșie”.

Disputa ultimelor două clasate a fost una de “totul sau nimic”, în care gazdele au condus 1-0, vizitatorii au revenit au egalat până la pauză și au preluat conducerea. Fetița (50) a făcut 2-2 din penalty, Sticla a rămas în inferioritate în minutul 59,  iar Unirea Alba Iulia a reușit să cucerească 3 puncte imense prin rezerva Iepure (80), la prima reușită pentru Unirea, Grupare albaiuliană are 7 puncte din ultimele 3 partide și a realizat a doua victorie stagională pe teren propriu… victimă, tot Sticla Arieșul Turda.

Felicit jucătorii pentru dăruire, implicare și faptul că au reușit să revină de la 1-2. A fost un meci foarte greu din punct de vedere al presiunii ce apăsa pe umerii fotbaliștilor și ai mei. Sunt foarte importante punctele, respirăm mai ușurați, am părăsit ultimul loc și ne batem în continuare”, a spus Marcel Rusu.

Un meci dificil, la care ne-am dorit enorm victoria. Scorul arată realitatea din teren, am muncit enorm, îi felicit pe băieți și antrenori pentru succes. Toate meciurile vor fi așa, pe muchie de cuțit. Mă bucură faptul că echipa crește în exprimare, avem ocazii, și astăzi au fost vreo 12 situații bune. Am pierdut două puncte la Bistrița, dar acum e importantă victoria. Cred că dacă mai câștigăm 5 meciuri, ne vom salva„, a concluzionat Mihai Dăscălescu.

*1-0, MIN. 6: INDREI, lob din lateral stânga în colțul lung, uniristul profitând de eroarea portarului Borz, ce a ieșit hazardat,a  treia etapă cu gol pentru jucătorul de bandă.

*1-1, MIN. 34: FL. DAN lansat în dreapta de G. Goronea, a șutat liftat, peste Ciorgovean, ieșit în întâmpinare

*1-2, MIN. 47: VEREȘ execută cu efect o lovitură liberă de la mare distanță, iar mingea intră în plasă, păcălindu-l pe Ciorgovean, portarul fiind derutat de intervenția nereușită a lui Scrob.

*2-2, MIN. 50: FETIȚA transformă un penalty, faultat Indrei de Pîrțilă

*3-2, MIN. 80: IEPURE, abia intrat, cap din 7 metri, după centrarea perfectă a lui Banienschi

*Oaspeții au rămas în inferioritate, eliminat Pârțilă!

Actul secund a început incendiar, s-a făcut 1-2 și imediat 2-2. Oluwaseun (53) a tras din 10 metri, a parat Borz. Intervenție Ciorgovean (58) la șutul lui Dioșan. În minutul 59, oaspeții au rămas în inferioritate, fiind eliminat Pârțilă după un fault la centrul terenului (pentru cumul de avertismente). Indrei (63) acțiune individuală încheiată cu un șut în diagonală, alături. Oaspeții solicită penalty la acțiunea lui Fl. Dan (74). Indrei (88) a tras puternic, a respins Borz

Joc confuz, oaspeții replicând prin Fl. Dan (26) – „liberă’ de la 25 de metri, puțin peste bară. Oluwaseun (32) a lobat peste transversală, din poziție centrală. Ocazie mare de 2-0, Adnan (33) – reluare alături din 6 metri! După 1-1, M. Codrea (44) a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, respinsă în corner de Borz

Nu este loc de menajamente în această finală a supraviețuirii, în care punctele cântăresc enorm, în joc fiind și “lanterna roșie”.

Echipe de start:

Unirea Alba Iulia: Ciorgovean – Dehelean, Scrob/ cpt, M. Codrea (77, Mîlnă), Banienschi – Adnan – Oluwaseun (71, Iepure), Bârdea, Fetița (90+2, Bakcsi), Indrei – Cîrloanță; rezerve Sîntoma, Lupea, Ispas, Oneț, An. Moldovan, Sg. Tineiu. Antrenor Marcel Rusu.

Sticla: Borz – Pîrțilă, Cimpoeșu, Cocoară, Val. Marcu – Vereș, Saroși, Paleoca, Dioșan (83, Fleșer)  – G. Goronea (73, Cobârzan), Fl. Dan; rezerve A. Ursu, Pîrv,  Berkeczi, Novaly. Antrenor Dorin Toma, Florin Pampea – secund, Simion Cocoară – secund

Arbitri An. Țiți (Șura Mică), B. Vasile (Sibiu), Ad. Epure (Orlat) Observatori L. Szanto (Tg. Mureș), A. Ionescu (București)

Avertismente: Mîlnă (89)/ Pîrțilă (49, 58),  Cimpoieșu (89)  *Eliminări: Pârțilă (58)

Foto: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă O nouă etapă în eșalonul terț, un nou derby „de Alba”, la Galda de Jos, între Industria și CSM Unirea Alba Iulia. Metalurgistul Cugir joacă în fața fanilor cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea