FOTO: Unirea Alba Iulia, echipa de suflet a lui Iani, a câştigat Memorialul „Iani Mitracu”, ediţia a doua
Memoria lui Iani Mitracu, atacantul de legendă al Unirii Alba Iulia a fost omagiată prin fotbal, sportul atât de drag, iar ediţia a doua a Memorialului „Iani Mitracu” a fost câştigată tocmai de echipa sa de suflet, parcă într-un mod simbolic, de Unirea Alba Iulia, ce l-a avut în prim-plan pe internaţionalul român Gicu Grozav, fotbalistul originar din Alba Iulia.
Competiţia desfăşurată tocmai în locaţia unde acum doi ani Iani a plecat la cele veşnice, lăsând fotbalul judeţean în doliu, a adunat 8 echipe la start, dar şi prieteni sau cunoscuţi ai celui ce a însemnat enorm pentru Unirea Alba Iulia, echipa atât de dragă. Înaintea startului întrecerii fotbalistice, s-a păstrat un moment de reculegere pentru cel care ne-a părăsit în 2014, Eta Mitracu, soţia fostului unirist fiind cea care s-a aflat în centrul atenţiei, pentru câteva clipe.
*Gicu, „Motanul” şi Corpo!
În acest turneu, Unirea Alba Iulia n-a avut adversar şi a câştigat toate cele 5 jocuri susţinute, bazându-se pe un efectiv extrem de valoros, compus în majoritate din unirişti din diverse generaţii, cu „nume grele” precum Gicu Grozav, fratele său Ionuţ, Ciprian Selagea, Călin Cristea, Robert Sicoe, Cătălin Crăciun, Adorian Himcinschi, „Bebe” Brumaru („sufletul” acţiunii”, fost coechipier cu Iani), Radu Andone, pe margine stând Mihai Dăscălescu.
La fel de „tare” a fost selecţionata AJF Alba, unde s-au regăsit, printre alţii, nume importante precum Ovidiu Maier, Sorin Corpodean, Adrian Bicheşi, Mihai Manea, Cristian Petropulos sau Raul Oargă, pentru ca din formaţia ce a reprezentat Penitenciarul Aiud, să facă parte Vali Drăgan sau Remus Ţălnar. În semifinale: Unirea Alba Iulia – IPJ Alba 5-2 şi AJF Alba
– IPA Alba 2-3; finala mică: AJF Alba – IPJ Alba 3-4; finala mare: Unirea Alba Iulia – IPA Alba 4-1 (o reeditare a duelului din grupă).
Rezultate: *Grupa A: Unirea Alba Iulia – CNP Alba 10-1 (5-1), Penitenciar Aiud – IPA Alba 1-2 (1-1), Unirea Alba Iulia – IPA Alba 4-2 (2-1), Penitenciar Aiud – CNP Alba 6-1 (3-1), Unirea Alba Iulia – Penitenciar Aiud 6-1 (3-1), CNP Alba – IPA Alba 2-6 (1-3). Clasament: 1. Unirea Alba Iulia 9 p (20-4), 2. IPA Alba 6 (10-7), 3. Penitenciar Aiud 3 (8-9), 4. CNP Alba 0 (4-22). S-au calificat în semifinale Unirea Alba Iulia şi IPA Alba;
*Grupa B: AJF Alba – AS Dinamo Alba 3-0 (1-0), IPJ Alba – Apulum Pol 3-0 (1-0), AJF Alba – Apulum Pol 2-0 (1-0), IPJ Alba – AS Dinamo Alba 0-0, AJF Alba – IPJ Alba 2-2 (1-1), AS Dinamo Alba – Apulum Pol 4-3 (2-1). Clasament: 1. AJF Alba 7 (7-2), 2. IPJ Alba 5 (5-2), 3. AS Dinamo 4 (4-6), 4. Apulum Pol 0 (3-9). S-au calificat în semifinale AJF Alba şi IPJ Alba.
[nggallery id=3158]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei
SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, echipă ce a egalat în minutul 89 Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala de Fotbal Valea Frumoasei și CSM Sebeș […]
Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale, disputate în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj a disputat primul joc de pregătire, în fața fanilor, învingând, scor 3-1, vicecampioana Croației, HAOK Mladost Zagreb. Citește și: Cu cine va juca vicecampioana Volei Alba Blaj în prima etapă a noii ediții de campionat și […]
Video: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte”
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte” Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” care și-a onorat statutul, cu un final nebun, în care „roș-albaștrii” au egalat în […]