Ştirea zilei

FOTO| Un robot care va livra medicamente pacienților COVID-19 internați în spital, dezvoltat de mai mulți tineri din Alba Iulia!

Ioana Oprean

Publicat

în

Povestea proiectului nostru a început în luna august a acestui an, când am descoperit programul Start ONG, finanțat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.

Având în vedere domeniile vizate în cadrul acestui program: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură, am văzut oportunitatea de a ne încadra cu ideea noastră la domeniul “sănătate”. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG fiind cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă, iar având în vedere că asociația noastră este un ONG înființat anul trecut, deci relativ fără prea multă experiență, ni s-a părut oportunitatea potrivită de a înscrie și ideea noastră.

Proiectul nostru vine în ajutorul medicilor care se află într-o luptă continuă cu virusul SARS-COV2. Robotul este gândit pentru a putea intra de unul singur în zone carantinate, fără a fi nevoie să fie folosite echipamente de protecție de către cadrele medicale. Angajații spitalului vor putea controla de la distanță robotul, acesta transportând diferite bunuri (mâncare, medicamente etc.) pacienților infectați. Prin implementarea proiectului se pot crește șansele de protejare împotriva riscului de infectare iar prin promovarea ideii se poate determina o replicare în masă a soluției.

Scopul îl reprezintă prevenirea răspândirii infecției cu SARS-COV2 și creșterea nivelului de protejare al personalului medical implicat în tratarea pacienților infectați cu acesta, prin preluarea unor acțiuni repetitive ordinare, de către un robot dedicat. Primul obiectiv specific este reprezentat de susținerea luptei împotriva răspândirii infecției cu SARS-COV2, prin construirea și operaționalizarea, într-un interval de 2 luni, a unui robot pentru livrare tip masă către persoane infectate, internate în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Un alt obiectiv specific îl reprezintă crearea și dezvoltarea unui parteneriat pe termen lung în domeniul medical-robotică, prin stabilirea unei relații de colaborare între Asociația Xeo și reprezentanții unității spitalicești implicată în proiect.

Efectele pe termen scurt ale proiectului vizează degrevarea personalului medical de efectuarea unor sarcini ordinare, asigurându-le o perioadă mai mare de respiro și de distanțare. Rezultatul se va concretiza într-o stare psihologică îmbunătățită, timpul economisit putând fi alocat unei relaxări necesare. De asemenea, proiectul va genera efecte pozitive pe termen mediu și lung. Pe termen mediu, se va contura o economie de echipamente de protecție întrucât vor fi schimbate mai rar, contactul cu persoanele infectate producându-se doar la exercitarea actului medical. Pe termen lung, sperăm ca ideea noastră să fie accesibilă unui public cât mai larg, în așa fel încât să se creeze o replică în masă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult