FOTO| Un elev de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul III la concursul organizat de Colegiul European de Securitate și Apărare
Elevul sergent Călin Hartzos (clasa a XI-a) a obținut Premiul III la The 2nd Essay writing Olympiad of the European Military Secondary Schools Forum (Forumul European al Școlilor Militare de Învățământ Secundar). Forumul se desfășoară în prezent sub auspiciile Colegiul European de Securitate și Apărare (European Security and Defence College).
Citește și: BACALAUREAT 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME din anii precedenți
În cadrul evenimentului au fost trimise 21 de eseuri din 9 colegii și școli militare din Europa, redactate de către elevi pe diverse teme. Aceștia și-au exprimat păreri și opinii personale legate de valori europene, de a fi cetățean european, rolul Uniunii Europene în contextul actual, în păstrarea păcii și securității, sau despre viitorul Uniunii Europene.
„Redactarea eseului pentru concursul organizat de Colegiul European de Securitate și Apărare a reprezentat o nouă provocare pentru mine. Alegerea temei a fost una deliberată, am ales o temă de actualitate, care consider că are o mare aplicabilitate în viitorul apropiat. Procesul de documentare a fost unul foarte temeinic, având în vedere că eram la curent cu multe din evenimentele legate de subiect. Condițiile de redactare au fost foarte stricte, necesitând informații precise în legătură cu sursele folosite și un sistem puternic antiplagiat.
Premiul obținut reprezintă o recompensă pentru munca depusă și timpul petrecut în redactarea eseului și mulțumesc că mi s-a oferit șansa să vorbesc despre unele dintre subiectele mele preferate”, a mărturisit elevul sergent Călin Hartzos.
Premierea câștigătorilor va avea loc în luna septembrie în Cipru, în cadrul celei de-a XII-a întâlniri a Forumul European al Școlilor Militare de Învățământ Secundar.
Felicitări, Călin, îți dorim mult la viitoarele activități!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]
12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp
Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

