Curier Județean

FOTO: Trei proiecte europene, în valoare de peste 100 de mii de euro, contractate de către Primăria Meteș. Două drumuri vor fi modernizate și un centru pentru meșteșuguri vor pune în valoare satul Ampoița

Ioana Oprean

Publicat

în

Satul Ampoița, un sat cu un uriaș potențial turistic, va fi adus la normalitatea anilor 2018, din punct de vedere al utilităților și al infrastructurii, de către administrația locală Meteș. În acest sens, trei contracte – proiecte pe fonduri europene- au fost semnate recent de către primarul comunei Meteș, Dan Cosmin Opruța. Două drumuri vor fi modernizate și un centru pentru meșteșuguri vor pune în valoare satul Ampoița.

În detaliu este vorba despre:

Modernizare Drum Vicinal Calea Ivășcanilor, este un proiect cu o durată de finalizare de 36 de luni si cu o cofinanțare in valoare de 44.000 Euro, in procent de 36 la suta. Drumul care urmează a fi modernizat se intinde pe o lungime de 246 de metri de la DC 68 și limitele proprietăților private. Cu alte cuvinte, 7 familii vor reuși să ajungă acasă fără să fie nevoiți să treacă peste un podeț improvizat. In cadrul proiectului se va realiza un pod care traversează cursul de apă Ampoița și asigură continuitatea drumului vicinal Calea Ivășcanilor, care face legătura între DC 68 și case, terenuri agricole și pășunatul Dosul de Jos- Ampoița. Pentru acces la case nu exista altă cale de traversare, in cazul in care trecerea prin vad devine impracticabilă.

Modernizare Drum Comunal – Valea Varului; de acest proiect vor benefica 20 de familii din Ampoița. Valoarea câștigată este de 45.000 de euro,si este cofinanțată în procent de 53 la sută. Drumul va fi modernizat, cu dale  pe o lungime de 402 metri, constituind o ramificație a Drumului Comunal 68.

Centru de zi “Vechi și Nou – Tradiție și Meșteșug” – Meteș. Obiectivul investiției este înființarea centrului de zi în incinta Școlii Gimnaziale din satul Ampoița. Valoarea proiectului este de 24.897,39 Euro, finanțată în procent de 100/100. Contractul a fost semnat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Acest proiect va permite diversificarea ofertei educaționale a școlii prin introducerea programului – Vechi și Nou – Tradiție și Meșteșug. Programul este proiectat în a oferi elevilor și părinților servicii de consiliere și orientare, către activitățile practice recreative prin crearea de obiecte decorative și promovarea meșteșugurilor românești. De oferta programului educativ vor beneficia elevii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani.

Toate cele trei proiecte au fost contractate prin programul Agentiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

“Cele trei proiecte vor fi realizate, sunt alocați bani din bugetul local, pentru finanțarea lor, și aici vorbim de  modernizarea celor două drumuri, și vom demara procedurile de licitație, pentru contractarea lucrărilor la toate cele trei obiective de investiții. In cel mai scurt timp, drumurile vor fi asfaltate, iar Centrul de zi va fi funcțional. Pe de altă parte, peste 650 de locuitori ai localității Ampoița vor beneficia, de anul viitor de apă la robinet.

Lucrările pentru introducerea apei potabile, vizează toata  raza localității Ampoița, astfel, toți ampoițeni se vor putea branșa la rețeaua de apă. Atat partea de proiectare cît și partea de execuție este realizată de firma de APA CTTA, Alba. De asemenea, avem in lucru pe faza II, asfaltarea a 416 metri liniari de drumuri iar pe faza III, asfaltarea a încă 573 de metri liniari drumuri aparținând localității Ampoița. Toate aceste proiecte fac parte din dezvoltarea satului Ampoița, un sat cu un uriaș potențial turistic. ”a declarat primarul comunei Meteș, Dan Cosmin Opruța.

[nggallery id=5632]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul

Ioana Oprean

Publicat

în

19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul A început numărătoarea inversă pentru cel mai așteptat weekend al anului la Cugir. În perioada 19-20 septembrie 2026, urmează o nouă ediție memorabilă a festivalului […]

Citește mai mult

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 10 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

11-13 septembrie 2026 | Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe Ziua pompierilor din România va fi sărbătorită la Alba Iulia în perioada 11-13 septembrie 2026. Timp de 3 zile, la Alba Iulia vor fi exerciții de […]

Citește mai mult