Curier Județean

FOTO/ ȘTIREA TA: ”Parcare nesimțită”, la Baia de Arieș, sancționată deocamdată doar de localnici

Ioana Oprean

Publicat

în

Un autoturism parcat total neregulamentar în imediata apropiere a Liceului ”Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș a atras atenția unui localnic. Acesta ne-a trimis pozele alături de următorul mesaj:

Petrecerea Divorțaților

”Sunt de părere că parcarea unui autovehicul pe trecerea de pietoni în fața unei instituții (Liceul Dr.Lazăr Chirilă) nu este cea mai bună idee … Elevii pot foarte simplu să fie loviți de o mașina când încearcă să traverseze strada, deoarece vizibilitatea asupra trecerii este redusă”.

Noi am spune că, din poza de mai sus, ”asul volanului” din Baia de Arieș a comis-o de două ori, nu numai că a parcat mașina aiurea, dar e și pe contrasens.

14885810_1087153664739672_35773865_n

Probabil că ”manevra” nu a prezentat, până acum, importanță pentru autoritățile abilitate să o sancționeze, dar avem o bănuială că acestea vor fi mult mai atente în viitor să nu mai apară astfel de situații. De altfel, nu ar strica să facă o deplasare în zonă – așa cum se observă în prima imagine, nu pare a fi singura mașină parcată neregulamentar pe această stradă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba, mobilizate în teren

Ioana Oprean

Publicat

în

Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba, mobilizate în teren Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara, fiindt emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba au fost  mobilizate în teren. Hidrologii au emis vineri, 13 noiembrie […]

Citește mai mult