Actualitate

FOTO: Start puternic la Festivalul Play for may – cu sutele la concertul Subcarpaţi din Cetatea la Alba Iulia

Bogdan Presecan

Publicat

în

Play for May_Subcarpati 2014 (47)Prima zi a Festivalului “Play for May”, organizat pentru a șasea oară în spațiile RYMA situate în şanţurile laturii de sud a Cetăţii Alba Carolina, s-a încheiat înspre dimineață. Peste 600 de tineri au participat la evenimetele ce s-au derulat pe întreg parcursul zilei de vineri, punctul culminant al petrecerii concert susţinut de trupa Subcarpaţi.

Petrecerea Divorțaților

Mâinile celor prezenţi au stat mai mult în aer şi veselia lor nu a fost umbrită de nimic în aceea seară. Nici de cei câțiva picuri de ploaie. Subcarpaţi a făcut din nou spectacol la Alba Iulia, dovedind că are din ce în ce mai mulți fani. Bean, alias Marius Alexe, solistul proiectului Subcarpaţi este un prieten mai vechi al Cetăţii din Alba Iulia şi al Asociaţiei RYMA, fiind prezent în ultimii ani la toate ediţiile festivalului.

Trupa Subcarpaţi are ca stil de muzică, un mix între preluările din folclorul românesc şi versuri de hip-hop. Înfiinţată la 1 decembrie 2010, din martie 2012, trupa îi are în componenţă pe Bean, Vali Umbră, VJ Andri şi DJ Limun.

Meritele pentru ziua de festival reușită sunt și ale artiștilor Octa, Ecos, Badea Funk, Kito, EXILE & MISTIC, OMU GNOM & DJ PILU care au încins atmosfera până la orele 22.00 și ale celor care au întreținut atmosfera până în zori – Power pe Vinil, Dj Muh’Fucka și Ecos.

Festivalul continuă astăzi pe zi, cu numeroase activități si jocuri cu premii (ping-pong, slackline, climbingwall, badminton etc), totul intr-o atmosfera sustinuta de DJ pe scena mare incepand cu orele 16:00. După-amiază, echipa Airsoft Superdaddys va vace o demonstratie de Airsoft si concursuri de tras la tinta.

PROGRAM Sâmbătă: Scena 1 16:00 Groove On Live DJ Session cu Jo.E & guests Radio Kwaye (Electroclown & Bogdan) , Zekarjah (reggae) 21:00 SHADOWBOX 22:30 BASSKA Scena 200:00 INJEKTAH 02:00 DJ DEX 03:30 SYL

In fiecare seara de concerte se vor lansa lampioane, vor fi jonglerii cu foc siworkshop de percutii.

 

[nggallery id=1730]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]

Citește mai mult

Actualitate

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare

Ioana Oprean

Publicat

în

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]

Citește mai mult