FOTO: Spectacol pe gheață unic, la Patinoarul din Cugir, susținut de sportive de la Miercurea Ciuc
Timp de aproape o oră, patinoarul artificial situat la ,,Arena Cugir” s-a transformat, joi seara, într-un spectacol de neuitat. Aproximativ 500 de cugireni au asistat fascinați la evoluția pe gheata a unor patinatori talentați, aparținând Clubului Sportiv Școlar – secția Patinaj artistic, din Miercurea Ciuc.
Meritul pentru prezența la Cugir a echipei conduse de antrenorul – coregraf, Maria Loffler, aparține Clubului Sportiv Orășenesc Cugir, directorului Călin Mureșan cel care, a făcut și prezentarea programului artistic. Localnicii au avut prilejul să urmărească cu încântare prestația a 7 patinatori, care mai de care mai valoroși, unii dintre acețtia fiind cunoscuți pentru succesul lor în competiții naționale și internașionale.
Au fost aplaudați la scenă deschisă: Zoja Bere (care patinează de la 4 ani), Kincso Bartalic, Reca Raduly, Dorian Kecskes (campion național – seniori), Andreea Ureche (campioană națională – junoiori), Hainalka Bartalic, Larisa Bere. ,,Am dorit să oferim cugirenilor un spectacol în premieră, inainte de Anul Nou, pentru a simți bucuria sărbătorilor printr-un eveniment inedit, care credem că i-a încântat. Dacă vor exista solicitări, ne vom gândi să repetăm invitația prietenilor noștri de la Miercurea Ciuc. Folosesc prilejul pentru a le mulțumii că au acceptat invitația și că ne-au oferit ceva special”, a declarat Călin Mureșan.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=5075]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]
