FOTO: Sharifah Hapsah Syed Hasan Shahabudin – „Doctor Honoris Causa” al Universităţii „1 Decembrie 1918”
Tan Sri Dato’Seri Dr. Sharifah Hapsah Syed Hasan Shahabudin, vicecancelar la Universitatea Naţională Kebangsaan din Malaezia, deţine începând de astăzi, 13 mai, titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii “1 Decembrie 1918″ Alba Iulia. Acordarea titlului s-a făcut în cadrul unei şedinţe festive a Senatului universităţii albaiuliene, ce a avut loc cu începere de la ora 11.00, la Palatul Apor.
Propunerea acordării titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Sharifah Hapsah Syed Hasan Shahabudina venit din partea Facultatăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii.
„Conform procedurilor noastre această propunere a fost analizată de comisiile Senatului şi apoi a fost cerut acordul doamnei profesor. Trebuie să vă spun că suntem onoraţi că doamna Sharifah Hapsah Syed Hasan Shahabudin a acceptat să devină Doctor Honoris Causa al Universităţii din Alba Iulia, în acest fel devenind membru al comunităţii academice albaiuliene. Îi mulţumim pentru acest accept şi pentru faptul că ne face o mare onoare acceptând titlul”, a declarat Nicolae Todea, preşedintele Senatului.
Despre prestigiul dânsei de necontestat a vorbit Daniel Breaz, în cadrul Laudatio. Sharifah Hapsah Syed Hasan Shahabudin s-a născut în 1947 şi este exemplară în dezvoltarea învăţământului superior medical în Malaezia. Ca vicecancelar al Universităţii Kebangsaan Malaezia (UKM), ea a dezvoltat un plan de transformare pentru UKM, a introdus comercializarea de produse de cercetare şi a iniţiat programe inovatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. A combinat admirabil munca ei de activist social, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Organizaţiei Femeilor (NCWO,) pentru a consolida proiectele, implicarea în comunitate, la UKM.
Este şi un scriitor prolific şi un cronicar în ziarele principale axate pe probleme de educaţie şi sănătate. Printre numeroasele recunoaşteri internaţionale şi naţionale se numără funcţia director adjunct al Departamentului de Învăţământ Superior, Ministerul Învăţământului Superior şi director al diviziei de calitate a Ministerului Învăţământului Superior Malaezia şi membru UNESCO.
Titlul de „Doctor Honoris Causa” i-a fost înmânat de rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918″, Daniel Breaz, în prezenţa Senatului universităţii şi a unor distinşi membri ai mediului academic din Malaezia. Cu acest prilej, delegaţia Universităţii Naţionale Kebangsaan din Malaezia prezentă la eveniment a semnat un Acord-cadru de colaborare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Un nou blocaj în negocierile pentru Guvern de la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan acuză: „De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția”
Un nou blocaj în negocierile pentru Guvern de la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan acuză: „De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția” Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au fost convocați vineri, 26 iunie 2026, la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, pentru consultări decisive privind formarea unui nou Guvern. Pe masa negocierilor se aflau […]
Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie 2026: Amenzi rutiere mai mari, odată cu creșterea salariului minim
Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie 2026: Amenzi rutiere mai mari, odată cu creșterea salariului minim Începând cu data de 1 iulie 2026, valoarea amenzilor rutiere va crește odată cu majorarea punctului-amendă la 216,25 lei, echivalentul a 5% din salariul minim brut pe țară. Noile valori vor afecta toate clasele de […]
Ludovic Orban, reacție acidă la adresa președintelui Nicușor Dan: ,,Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului”
Ludovic Orban, reacție acidă la adresa președintelui Nicușor Dan: ,,Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului” Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, a publicat un mesaj critic la adresa președintelui României, Nicușor Dan, vineri, 26 iunie 2026. ,,Nu. Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului. Încă sper că nu ai ajuns prizonierul lor. Și, […]














