Curier Județean

FOTO: Sebeșul a sărbătorit în ajun de decembrie Ziua Națională. Peste 200 de localnici alături de primarul Dorin Nistor, în Parcul Primăriei

Ioana Oprean

Publicat

în

La iniţiativa primarului Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, în perioada 29-30 noiembrie 2016, Sebeşul a dedicat o serie de evenimente Zilei Naţionale, intenţia declarată fiind aceea de a sublinia rolul avut de sebeşeni în momentele cruciale în care s-a scris cea mai importantă filă din istoria României, în 1918, la Alba-Iulia.

De Sebeşul nostru se leagă un record istoric privind participarea la Marea Unire – cel mai mare număr de adeziuni strânse în vreo localitate cu suflet românesc: 2422 de semnături. De asemenea, familia Blaga a participat la evenimentele de la 1918 prin tatăl, Isidor Blaga, care era preotul satului, iar Lucian Blaga a participat alături de fratele său, Lionel Blaga, primarul Sebeşului din acea vreme şi primul primar de după Unire. Pentru a evoca momentul istoric, la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm, a fost organizat, în data de 29 noiembrie, un simpozion dedicat Zilei Naţionale a României. Au susţinut prezentări: muzeograful Constantin Inel, Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia, care le-a vorbit celor prezenţi despre „Pregătirea zilei de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia”, profesorul Nicolae Afrapt a povestit cu toată pasiunea istoricului sebeşan despre „Participarea locuitorilor de pe Valea Sebeşului la Marea Unire de la Alba Iulia”, muzeograful Radu Totoianu, Muzeul Municipal „Ioan Raica” a prezentat „Contribuţia sebeşenilor la Marea Unire din 1918”, iar domnul Ioan Opincariu, Despărţământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeş, a susţinut prezentarea cu tema „Lucian Blaga, memorialist al Primului Război Mondial şi al evenimentelor premergătoare Marii Uniri”.

Cu siguranţă, sărbătoarea Sfântului Andrei, consemnată în ajun de decembrie, a adus şi unul dintre cele mai frumoase evenimente dedicate Zilei Naţionale de care a avut parte Sebeşul în ultimii ani. Având cocarde tricolore în piept, peste 200 de locuitori ai Sebeşului au dat contur imaginii unei comunităţi unite. Copii şi bunici, artişti purtând cu mândrie costumul popular, oameni cu sufletul deschis s-au strâns în parcul din faţa primăriei, de unde se puteau admira cele două drapele uriaşe care arborau pe instituţia simbol a oraşului. Pe un ecran de mari dimensiuni, au rulat imagini filmate în Sebeş, puse cu amabilitate la dispoziţie de celebrul regizor Eduard Schneider, precum şi documente istorice, menite să evoce evenimentul Unirii de la 1918.

După momentul solemn al intonării imnului naţional de către Fanfara din Petreşti, a urmat intrarea glorioasă a lui Mihai Viteazu, evocând scena istorică a trecerii marelui voievod în drumul său spre cetatea din inima Ardealului. Spectacolul folcloric susţinut de Grupul vocal „Felician Fărcașiu”, de Cătălin Hașa şi Sebastian Stan, a cules aplauze la scenă deschisă. Asistenţa numeroasă a celor care au răspuns invitaţiei lansate de primarul municipiului, Dorin Nistor, de a sărbători împreună, ca o comunitate unită, a confirmat că Sebeşul trăieşte, simte şi sărbătoreşte în cel mai autentic spirit românesc.

Organizatorii – Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” – doresc să transmită sincere mulţumiri tuturor partenerilor şi colaboratorilor care şi-au adus contribuţia la acest eveniment, dar mai ales comunităţii locale care s-a dovedit solidară cu valorile şi tradiţiile locale, dând un mesaj de susţinere şi de încredere în resursele pe care Sebeşul le are.

„Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost şi va rămâne unul din cele mai importante şi mai înălţătoare evenimente din istoria României, care, dincolo de trecerea timpului, rămâne viu în sufletele românilor. Sebeşul a reprezentat întotdeauna mult pentru România şi reprezintă şi în prezent. Si mi-e drag să sărbătorim împreună! Să fim mândrii de oraşul nostru, de ţara noastră şi de tot ceea ce înseamnă românismul!  La mulţi ani, tuturor sebeşenilor! La mulţi ani, tuturor românilor!” – transmite Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeş.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare, Primăria Municipiului Sebeş  

[nggallery id=3085]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Orchestra Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia va concerta în Portugalia: Evenimentul reunește tineri muzicieni din multe colțuri ale Europei

Ioana Oprean

Publicat

în

Orchestra Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia va concerta în Portugalia: Evenimentul reunește tineri muzicieni din multe colțuri ale Europei Viceprimarul orașului Sintra, din Portugalia, Andreia Bernardo,  a invitat o delegație a municipiului Alba Iulia să participe la evenimentul „Întâlniri Internaționale”, organizat în colaborare cu orașul înfrățit Fontainebleau, în perioada 21-24 mai 2026. Ansamblul […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT în Alba Iulia: Un autoturism și o ambulanță de transport s-au ciocnit pe strada Livezii

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în Alba Iulia: Un autoturism și o ambulanță de transport s-au ciocnit pe strada Livezii Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.40, în Alba Iulia. Un autoturism și o ambulanță de transport s-au ciocnit pe strada Livezii. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor […]

Citește mai mult

Curier Județean

9 mai 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul radar e-SIGUR, în zonele cu risc rutier din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

9 mai 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul radar e-SIGUR, în zonele cu risc rutier din județ Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 9 mai 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul […]

Citește mai mult