FOTO: Sâmbătă, la Alba Mall, copiii s-au transformat în comercianți de jucării și au exersat arta negocierii
Centrul comercial Alba Mall a organizat sâmbătă, 6 februarie, un târg de jucării la care copiii au avut ocazia să facă schimb de obiecte sau să le vândă cu prețul dorit.
Au fost primiți toți micuții care au considerat că unele dintre jucăriile lor s-au învechit și ca e timpul să fie înlocuite cu altele mai interesante, chiar dacă nu sunt noi sau mai scumpe.
Fiecare copil dornic să se transforme în comerciant a primit câte o măsuță pe care și-a etalat ”marfa”. Jucăriile s-au vândut prin negociere ori s-au dat la schimb iar la final, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii și însoțitorii lor, au fost mulțumiți că au petrecut câteva ore de bună dispoziție, într-un mod inedit.
[nggallery id=1600]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj
Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj În această toamnă se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B, în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care face legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj, au […]
La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației
La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a adoptat, vineri, 25 septembrie 2026, o hotărâre privind recalcularea taxelor de studii pentru anul universitar 2026-2027. Măsura vizează studenții din anii superiori, înscriși la programele de licență, masterat […]
Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează
Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează sistemul Începând cu anul 2024, Inspectoratul General al Poliției Române a implementat eARM (Evidența Armelor și Munițiilor) – o platformă electronică modernă care simplifică și eficientizează considerabil interacțiunea dintre cetățean și autorități în domeniul regimului armelor. Ce […]
