FOTO | Ritmul de topire a gheții în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare din ultima sută de ani: Temă fierbinte de dezbatere la un atelier internațional în Alba
Ritmul de topire a gheții în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare din ultima sută de ani: Temă fierbinte de dezbatere la un atelier internațional în Alba
Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a International Workshop on Ice Cave, un atelier internațional de lucru dedicat studiului peșterilor cu gheață și ghețarilor subterani, desfășurat în contextul declarării anului 2025 de către UNESCO drept Anul Internațional al Conservării Ghețarilor.
Desfășurat în localitatea Ghețari (jud. Alba), evenimentul reunește participanți din Austria, Croația, Franța, Grecia, Islanda, Macedonia de Nord, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria și Statele Unite ale Americii, care vor aborda subiecte privitoare la peșterile cu gheață, precum și la ghețarii de pietre și de suprafață din întreaga lume.
Lucrările vor viza studii de dinamică a ghețarilor, de investigare a rolului acestora în alimentarea cu apă a acviferelor, studii paleoclimatice și biologice, acestea din urmă ajutând la înțelegerea biodiversității din peșteri și a mecanismelor fiziologice de adaptare a speciilor de nevertebrate cavernicole la temperaturi scăzute.

Prelegerile vor fi urmate de vizite de cercetare în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, cu scopul studierii dinamicii gheții în ultimul an și al colectării de probe pentru analize geochimice, geocronologice și biologice. Măsurătorile se produc în contextul fenomenului de topire accelerată a gheții în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, ritmul de topire fiind, în prezent, mai mare decât oricând în ultimii 100 de ani (de când s-au efectuat cercetări în această peșteră).
Potrivit cercetătorilor Aurel Perșoiu și Sanda Iepure „observațiile vor pune în evidență situația dramatică a ghețarilor (de suprafață și din subteran), a căror topire accentuată din ultimii ani va duce, foarte probabil, la dispariția lor completă din Europa în următoarele decenii”.
Atelierul și cercetările din peștera Ghețarul de la Scărișoara sunt susținute financiar de către Academia Română Filiala Cluj-Napoca, Agenția Internațională pentru Energie Atomică, Societatea Internațională de Glaciologie, Comisia Europeană (prin proiectul Biodiversa+ SubBioMon) și sunt sprijinite de Primăria comunei Gârda de Sus (jud. Alba) și Administrația Parcului Natural Apuseni.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Aristotel din Thessaloniki și Universitatea din Zagreb, cu suportul Uniunii Internaționale de Speologie (Union Internationale de Spéléologie) și al Societății Internaționale de Geologie (International Geological Society).
Progragramul complet poate fi consultat AICI.
Informațiile ne-au fost puse la dispoziție de dr. Aurel Perșoiu, cercetător în cadrul Institutului de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, și conf. univ. dr. Sanda Iepure, din cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității „Babeș-Bolyai”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei
Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei Judecătoria Alba Iulia a dispus încetarea procesului penal în cazul a doi artiști muzicieni, judecați pentru falsuri și înșelăciune în dosarul indemnizațiilor plătite în timpul pandemiei. Motivul […]
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei Un alt fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării ce a avut loc în anul 2021, […]
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată la Ocna Mureș, în urma unei investiții estimate la aproape 8 […]
