FOTO| Rețea de hoți de catalizatoare, destructurată de polițiștii din Alba: Două persoane ARESTATE și 10.000 de euro confiscați
Rețea de hoți de catalizatoare, destructurată de polițiștii din Alba: Două persoane ARESTATE și 10.000 de euro confiscați
Polițiștii din Cugir, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au reușit documentarea activității infracționale a unor bărbați bănuiți de furturi de catalizatoare auto. Doi au fost arestați. Au fost recuperate 27 astfel de piese auto și a fost indisponibilizată suma de 10.000 de euro.
La data de 10 iunie 2021, polițiștii din Cugir, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au reușit identificarea unui bărbat de 30 de ani, din Strehaia, județul Mehedinți, care este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.
Acesta a fost depistat, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, în timp ce încerca să părăsească țara cu un autoturism în care se aflau catalizatoare auto, pentru care nu a putut prezenta documente legale și în legătură cu care exista suspiciunea că provin din furturi, o parte fiind săvârșite pe raza orașului Cugir, de doi tineri de 18 și 23 de ani, din oraș.
Cu ocazia percheziției efectuate de polițiștii din Cugir, deplasați la Nădlac, în autoturism au fost identificate 27 de catalizatoare auto. Asupra bărbatului care încerca să le scoată din țară a fost găsită și suma de 10.000 de euro, care a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.
Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 12 iunie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv.
Din cercetări a rezultat că o parte din piesele auto ar proveni din furturi, săvârșite de pe raza orașului Cugir, de cei doi tineri, de 18 și 33 de ani, din Cugir, care ar fi fost sprijiniți în valorificarea pieselor de un tânăr de 25 de ani, din Sebeș, care ar fi intermediat predarea lor bărbatului din Strehaia.
La data de 3 iunie 2021, polițiștii au efectuat 4 percheziții, în Cugir și Sebeș și au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, dispozitive de tăiere, obiecte vestimentare, telefoane și cartele SIM care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
La aceeași dată, tânărul de 33 de ani a fost reținut, iar, ulterior, magistrații au dispus, față de acesta, măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor vizate de anchetă și identificarea eventualilor complici.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
