Curier Județean

FOTO: Regal de colinde moțești la Casa de Cultură ”Avram Iancu” din Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

colinde concert Campeni (2)Cele mai frumoase colinde din Apuseni, moștenite de la părinți și bunici, au răsunat ieri după amiază timp de două ore în Casa de Cultură ”Avram Iancu” din Câmpeni, la festivalul-concurs regional de colinde, tradiții și obiceiuri moțești ”O, ce veste minunată”.

Petrecerea Divorțaților

Evenimentul a fost organizat în parteneriat de Asociațiunea ASTRA – Despărțământul ”Iosif Șterca Șuluțiu” Câmpeni-Abrud, Primăria orașului Câmpeni, Casa de Cultură ”Avram Iancu” din localitate și a avut prevăzute premii în valoare de 1600 de lei pentru care s-au întrecut o parte din cele mai talentate grupuri de colindători din Țara Moților.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, festivalul a debutat cu un cuvânt de deschidere rostit de doamna Maria Ana Motora, președintele despărțământului din Apuseni, după care au urcat pe scenă colindătorii atenți urmăriți și riguros apreciați de membrii juriului format din Maria Oprea, Ileana Boncuț, Ioana Ciorea, Antonia Motora,Valentin Mihon și renumitul profesor Gheorghe Burz – președinte.

 La sfârșitul concursului, membrii juriului au oferit tinerilor colindători diplome și premii în bani astfel:

– marele premiu în valoare de 400 lei: colindătorii din Abrud coordonați de profesor Mirela Danciu;

– premiul I în valoare de 350 lei: grupul ” Brădeana” din Câmpeni-Sohodol coordonat de coregraf Oana Joldeș;

– premiul II în valoare de 250 lei: colindătorii din Albac coordonați de Claudia Pașca;

– premiul III în valoare de 100 lei: colindătorii din Bistra coordonați de Elena Miheț;

– mențiuni în valoare de 100 lei au fost oferite colindătorilor din Arieșeni coordonați de Laura Câmpean și celor de la Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni, coordonați de Alina Neaga;

– premiu special în valoare de 100 lei: colindătorii de la Școala Gimnazială Câmpeni coordonați de profesor Iulia Drăgoi;

– premii de excelență în valoare de 100 de lei oferite de agenția Elmaria Turism&Flower: colindătorii de la Colegiul Național ”Avram Iancu” Câmpeni coordonați de profesor Gelu Muntea; grupul de cei mai tineri colindători, din Sohodol, coordonați de Alin Joldeș.

Concursul a fost urmat de la ora 17 de spectacolul ” Datini și obiceiuri moțești”  prezentat de poznașul dascăl Barbu Todea din Albac, pe scenă evoluând colindători din ansamblul ”Brădeana” Sohodol și ”Doina Moțului” Câmpeni, corul Bisericii ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Câmpeni-Vale coordonat de profesorul Gelu Muntea și Iosif Fiț, iar ca invitați speciali au fost tinerii cvartetului de chitară clasică ”Anima Orosz David” din Cluj Napoca între care s-a regăsit talentatul Emanuel Prața, originar din orașul Câmpeni, cu toții fiind apreciați și aplaudați pentru prestația scenică deosebită.

Ovidiu Culda

[nggallery id=2767]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]

Citește mai mult

Curier Județean

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]

Citește mai mult